Şi dacă tot îs pus pe experimentat în ultimul timp, am zis că ar fi frumos să văd şi eu cum mănîncă unele naţii şi popoare de prin alte părţi ale lumii. Aşa că m-am dus la un restaurant chinezesc. Mai ales că am avut şi cu cine merge – cîţiva colegi care or avut curajul să încerce şi altceva decît sarmalele, ciorbele şi fripturile clasice româneşti.
Zis şi făcut. Ne-am înţeles mai mult prin semne cu chelneriţa care dupa vre-o 15 minute ne-a proptit în faţă zîmbind meniul din imaginile de mai sus. L-am văzut, l-am plăcut, ce rămîne de făcut? La început gustul e un pic mai ciudat, pînă te obişnuieşti cel puţin. Dar după cîteva astfel de vizite mie personal a ajuns chiar să îmi placă.
Aşa că de o vreme încoace, gura nu ne mai tace şi cam o dată pe săptămînă rostim întrebarea: “Mergem la chinezi?”