DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Pozele-ar putea vorbi?
Am intrebat’o pe mama ce voia să fie când era mică.
Soră medicală, mi-a spus. Acum nu are nicio legătura cu medicina.
Ce se întâmplă?
Intrebarea mi-a apărut când am ascultat piesa de mai jos (vezi flash)
Nu e o piesă genială, dar totuşi m-a pus pe gânduri:
Pe parcursul vieţii vrem să fim CA cineva.
De vrei sa fii cosmonaut? ca să mă izbesc cu fundu’ de lună poate, aşa ca (ne)regretatul Gagarin. Profa de biologie, la liceu, încerca să ne convingă ca fumatul te omoară prin exemplul asta: Gagarin fuma foarte mult. Odată, când zbura cu avionul, facea nişte trucuri. Se apropia cu botul avionului de pamânt, urmând ca să se ridice brusc şi să trăiască fericit până la adânci bătrâneţi.
Ei bine, fumatul încetineşte reacţia de răspuns a minţii (deci şi a corpului) cu 2 secunde. Astfel, Gagarin nu a reuşit să apese maneta corespunzătoare. Aşa a murit.
Am observat că subiectul morţii ia amploare în junalul ăsta.. Am inceput-o cu câinii, apoi am trecut la Gagarini.
daca pozele`ar vorbi amintirile ar fi fi vii
am stii iar ce gandeam cand eram copii
probabil poza ta din rama ti`ar sopti
“stii nu esti ce`mi doream sa fii”
Acum eşli la facultate poate.
Ţi-ai ales domeniul de vis?
Poate ai terminat facultatea, poate lucrezi..
Esti specialistul care doreai sa fii când erai mic(ă)?
Poate esti la liceu incă.
Ai grijă sa-ţi urmezi aşa numitul vis?
Tu ce voiai sa fii cand era mai mic/mică?
—————-
Now playing: Ombladon - Daca pozele ar vorbi
via FoxyTunes