Dezonorată

S-a vorbi astăzi atât de mult şi multe despre femei… Totuşi, 8 martie nu trebuie să fie o singură dată pe an.  Scriu după impresiile pe marginea unei cărţi şi poveşti de viaţă cutremurătoare pe care o recomand spre lecturare.

O poveste care a făcut înconjurul lumii

14 bărbaţi din tribul Mastoi contra unei femei dintr-o castă inferioară… Un viol ca răsplată la o faptă inexistentă… Un destin pe muchie de cuţit  şi… o luptă continuă…

S-a întâmplat în Pakistan. Avea 28 de ani. Nu ştia să scrie şi să citească, dar cunoştea pe dinafară Coranul. Şi atât. Avusese o căsătorie forţată, după care un divorţ. Lumea ei se reducea la satul în care locuia. Dar totul s-a schimbat când un alt trib din vecini i-a acuzat fratele, adolescent, mai întâi că ar fi furat tulpini de zahăr, apoi că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu Salma, o femeie din tribul lor, „presupusă virgină”. Acuzele nu s-au oprit, iar odată cu ele au început şi nenorocirile. După ce a fost învinuit de furt, minorul a fost bătut, răpit şi, pentru a-l umili şi mai mul, sodomizat.

Doreau şi batjocorirea ei. „Pentru a-şi potoli setea de răzbunare faţă de tot satul”, mai mulţi bărbaţi din tribul Mastoi au tăbărât pe ea şi au violat-o. Drept „răsplată” pentru „păcatul fratelui ei mai mic”. „Ei ştiu că o femeie umilită prin siluire nu are alternativă decât sinuciderea. În felul acesta nu mai au nevoie de arme. Violul ucide. Violul este arma cea de pe urmă. Violul serveşte pentru a umili pentru totdeauna celălalt clan”. Sunt rânduri tragice care apar în lucrarea Dezonorată semnată de Mukhtar Mai (Editura Allfa, 2009; prima ediție în limba franceză în 2006). Femeia din Pakistan despre care scriu. O carte care te marchează definitiv şi pe care o parcurgi cu sufletul la gură, dar şi cu revolta sfredelindu-ţi mintea şi sufletul.

Salvare? De unde? Aproape de nicăieri.  Sfatul tribal, care acţionează în afara oricărei legislaţii oficiale şi are atribuţia de a deveni ca mediator între două părţi nu a ajutat-o. Mai mult, nici poliţia nu prea s-a grăbit. Corpuţia e şi acolo ca la ea acasă. Oamenii legii au cerut pentru eliberarea fratelui lui Mukhtar douăsprezece mii de rupii, salariul unui muncitor pe trei sau patru luni. Nu putea să îi plătească, așa că nu-i mai rămânea decât moartea. Aşa cum făcuseră şi alte femei trecute prin drame similare.

„Vreau să beau acid şi să mor pentru a stinge definitiv pârjolul ruşinii care apasă asupra mea şi a familiei mele”

„Aici femeia nu contează mai mult decât o capră. (…) Aşa este puterea feudală. Începe cu pământul, se termină cu violul” – sunt câteva din trăirile nevinovatei Mukhtar, de după viol. Nu s-a lăsat. A considerat că venise vremea când o femeie modestă, de condiţia ei, trebuia să încerce să ridice capul mai sus decât îi era permis. Mânia a fost cea care a scos-o din coma letargică în care se afla. Mai ales  că nu ştia să scrie şi să citească, ceea ce a fost un mare dezavantaj. Alţii întocmeau declaraţiile ei în dosar şi tot alţii semnau pentru ea. De unde şi o serie  de confuzii şi neadevăruri, chiar. Ba mai mult, la judecată, deşi mai bine de jumătate de bărbaţii din sat văzuseră întreaga grozăvie – violul, nimeni nu a pledat în favoarea ei. Şi, culmea, violul chiar a fost contestat de expertiza medico-legală, inclusiv în baza „mărturiilor” ei din dosar. „Mărturii” întocmite de poliţia locală… Drept urmare, instanţa din Lahore a dat verdictul cu totul contrar primei decizii: cinci dintre condamnaţi au fost achitaţi.  Unul singur dintre ei urma să rămână închis pe viaţă…

„Femeia este o marfă, un obiect de schimb, de la naştere până la căsătorie”

Chiar dacă a crescut cu ideea că „femeia este o marfă, un obiect de schimb, de la naştere până la căsătorie” şi chiar dacă nimeni nu i-a spus vreodată că şi în Pakistan există o Constituţie  – „o armă de mare preţ, singura pe care o am” – Mukhtar a spart barierele. Nu a acceptat ideea ca de mici fetele să fie învăţate că nu au voie să stea de vorbă cu băieţii sau să rămână analfabete. Iată de ce Mukhtar Bibi (pre numele ei adevărat) nu a acceptat bani pentru sine, ci a înfiinţat o şcoală în satul său. Instituţie care a început să funcţioneze din 2002.

Cazul ei a intrat în atenţia celor de la Amnesty Internaţional. Prin lupta pe care a purtat-o ani de zile a devenit un simbol al tuturor femeilor maltratate  şi violate din ţinuturile ei. Pentru prima dată, durerea unei femei a devenit emblematică. Ea reprezintă emblema unei poveşti pe care mii de reprezentante ale sexului slab o trăiesc  în acea realitate.

La fiecare oră o femeie este bătută, brutalizată sau arsă cu acid

Potrivit unor rapoarte întocmite de unele asociaţii, în Pakistan (n.n. – la data apariţiei cărţii) numai într-o singură lună (iunie) au fost violate mai mult de douăzeci de femei de către cincizeci şi trei de bărbaţi. Două dintre ele muriseră. Mai aflăm că multe dintre femei sunt căsătorite împotriva voinţei lor, violate, iar bărbaţii se folosesc de ele ca de nişte obiecte de schimb. Aceleaşi rapoarte arată că în Pakistan în fiecare oră o femeie este bătută, brutalizată,  arsă cu acid sau moare în explozia „accidentală” a unei butelii cu gaz… Nu mai este o noutate că uneori este destul ca doi bărbaţi să se ia la ceartă, după care unul dintre ei să se răzbune pe soţia celuilalt. „Întotdeauna fiind vorba de onoare, lor le este îngăduit orice. Să taie nasul soţiei, să dea foc unei surori ca să ardă de vie, să violeze nevasta vecinului. Instinctul lor de răzbunare e de nestăvilit”, scrie autoarea în Dezonorată. Ea mai adaugă că nu este o feministă militantă şi nu se victimizează, ci doar vrea să explice lumii cum funcţionează societatea din Pendjab „o provincie unde spălarea onoarei este, din nefericire, un fapt curent”. Mukhtar Mai consideră că trebuie să vorbească deoarece „vorbirea este eliberatoare şi este ca o rufă murdară pe care o speli”.

Refuz şi punct

„Refuzul unui proiect de lege care să interzică crimele comise în numele onoarei din această ţară arată că de acum încolo încă multă vreme va trebui să ieşim în stradă sperând să obţinem o justiţie socială”, conchide Mukhtar Mai în Dezonorată.  Dincolo de asta, Mukhtar a rămas o luptătoare şi nu a renunţat niciodată, iar ideea din finalul cărţii sale lasă mult loc pentru gândire: „Dacă femeia este cinstea bărbatului, de ce este siluită sau şi, mai grav, ucisă?”

Vă îndemn să lecturaţi şi să reflectaţi.