…continuare.
Postul Mare este alcătuit din 7 săptămâni, ultima fiind Săptămâna Patimilor. Conform Tipicului, el începe în seara Duminicii Lăsatului de brânză sau a Izgonirii din Rai cu ritul solemn şi emoţional al iertării reciproce a păcatelor. În timpul acestui oficiu, preoţii şi mirenii fac unii altora o metanie, cerându-şi iertare şi dorindu-şi „Post bun”. De aceea, în Bisericile slave, Duminica Lăsatului de brânză sau a Izgonirii din Rai se mai numeşte „Duminica Iertării”. Această tradiţie pune în practică cuvintele Mântuitorului: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24). Şi postul este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, de aceea, este bine ca înainte de al „aduce la altar”, să iertăm şi să cerem iertare celor din jur. Împăcându-ne cu aproapele nostru, punem temelia împăcării cu Dumnezeu.
Săptămâna I-a (7 martie-13 martie)
Această săptămână, în tradiţia bisericească, se mai numeşte „săptămâna curată”, pentru a sublinia importanţa ei ca model pentru toate celelalte săptămâni ale Postului Mare. Cum vom începe, aşa vom continua – această lege universală este valabilă şi în privinţa postului. De aceea, prima săptămână trebuie să fie păzită cu cea mai mare rigoare posibilă. În unele mănăstiri, nu se mănâncă nimic până vineri, în altele, nu se mănâncă numai lunea, miercurea şi vinerea. Însă, nu cantitatea este importantă, ci efortul sincer al creştinului de a posti, fiecare după puterea proprie. Căci, în ciuda diversităţii de stări a creştinilor, în această săptămână, cu toţii „devenim monahi”. Despre importanţa Săptămânii întâi ne vorbeşte şi faptul că, după rigoare, ea este egală cu Săptămâna Patimilor. Dacă în ultima săptămână – pătimim cu Hristos, în Săptămâna întâi – ne îmbrăcăm cu Hristos, murind nouă înşine. Prin urmare, în această săptămână se practică postul negru, pentru a reda chinurile naşterii în Hristos. Fără suferinţă, nu există pocăinţă, iar fără de moarte – înviere. Pentru a sublinia această idee fundamentală, Sfinţii Părinţi au dispus ca în Săptămâna întâi să se săvârşească Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Cretanul, un semn de ascultare şi pocăinţă.
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Cretanul
Canonul Mare a fost compus de Sfântul Andrei Cretanul, monah de la mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, care ulterior, după o şedere la Constantinopol, a devenit arhiepiscop al Cretei. Acesta, căzând în erezia monotelită (o singură voinţă divină în Iisus Hristos), a revenit în scurt timp la credinţa ortodoxă, compunând spre sfârşitul vieţii sale acest Canon de pocăinţă. La început, Canonul cuprindea 250 de tropare şi cele nouă ode scripturistice cântate. Mai târziu, i s-a adăugat un canon în două tropare pe odă închinat Sfintei Maria Egipteanca şi un tropar dedicat Sfântului Andrei Cretanul. Astăzi, numărul total al troparelor se ridică la peste 300. Acest Canon de pocăinţă, fiind împărţit în patru părţi, se săvârşeşte la Pavecerniţă, (seara) de luni până joi. Este cel mai frumos, dar şi cutremurător Canon de pocăinţă scris în istoria Bisericii Ortodoxe şi participarea la oficierea lui este nu doar folositoare, ci chiar necesară pentru a pune un început bun al pocăinţei. Exemplele pocăinţei din Sfânta Scriptură, amintirea şi plângerea păcatelor proprii, toate ne provoacă străpungerea inimii şi conştientizarea păcatelor săvârşite: „Legea a slăbit, Evanghelia nu mai lucrează şi toată Scriptura nu mai este băgată în seamă; profeţii au slăbit şi tot cuvântul celui drept. Şi rănile tale, suflete al meu, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te însănătoşeze” (Canonul Mare, oda 9, troparul 3). De aceea, în dorinţa tămăduirii, împreună cu Sfântul Andrei Cretanul, cu lacrimi, strigăm către Domnul: „Sângele cel din coasta Ta să-mi fie mie scăldătoare, băutură şi apă a iertării ce a izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând, iar ca o ungere şi băutură, Cuvinte, să-mi fie cuvintele Tale cele de viaţă” (Canonul Mare, oda 4, troparul 20).
va continua…
