Am impresia că astăzi, pentru mine, e duminica darurilor. Deschizând blogul colegului Ovidiu Pecican (http://ovidiupecican.wordpress.com/), găsesc acolo exact următoarele (păstrez regia paginii):
Leo BUTNARU
CA ÎNTRE POEŢI
Discutam cu un poet rus despre Gorkidespre Danko cel aproape sud-basarabean careşi-a scos inima din pieptluminând prin hăţişuri de codru cale; Dankoacest Moise mărunt al unui grup de necăjiţi rătăciţiprin post-amintiri de sarmaţide sciţi;
bineînţeles în treacăt l-am invocat şi pe Prometeufocul furat de la zeipedeapsa... însă în acel caz nu a fost vorba şi fapta de inimăci de ficat; oricumceva înrudit-aplicat;
în zborul dinspre Moscova spre Chişinăum-am gândit şi la mexicana Frida Khalo careîn unele portrete de sinese înfăţişa cu inima în afara trupului ei suferindea, căreia într-un accident de autobusi-a fost sfâşiat până şi uterul inima însă, spre norocu-ipăstrându-şi-o neatinsăpentru ca, mai apoiîntr-un gest de mutilare artisticăsă şi-o înfăţişeze în afara sânuluisau printre lăstari şi liane fel de felde parcă şi ea, inima, atunci, în accidentfusese dislocatăscoasă în goliciunea cosmică.
În fine, tânărul poet rus a zis, precum ar fi zisconfraţii săi minimalişti de la noi: Dacăar fi să dau nas în nas cu Gorkisau cu Dankocu Prometeu sau cu vulturul oricu Frida Khalo, eufăcând din răsputeri tot ce potspre a evita afectulşi a camufla defectulmi-aş sfâşia pieptul în faţa luisau a eisau înaintea lorsau altor jucători de efect cardiacspunându-le foarte calm: – Priviţice larve de purpurbineînţeles – ale autoironieiîmi populează, mocnitor-vegetativ, inima... Până la urmăde aici se va zburătăci un roi de fluturaşi purpuriiun fel de molii ale nemuririi...
Excelenţa lirică a lui Leo Butnaru, unul dintre poeţii dăruiţi literaturii române actuale de teritoriul de pe celălalt mal al Prutului, este demonstrată nu numai de poemele proprii, ci şi în efortul constant de a înzestra cultura română cu o fereastră către poezia de limbă rusă, tălmăcită cu empatie şi pricepere. Mulţumiri în numele cititorilor şi admiratorilor lui pentru opera de vast suflu pe care o întreprinde în beneficiul nostru, al tuturor. Ovidiu Pecican
Astfel, Ovidiu Pecican mă aduce în raza unei generoase spuse din limba în care a scris Ovidius-latinul - Gratia alicuius florere.
La rândul meu, dragă Ovidiu Pecican, - Gratias ago!
l.b.
