Nu sunt fanul premierului Vlad Filat şi mai ales a partidului său, ca de altfel şi a marii majorităţi a clasei politice de la Chişinău. Dar cele ce se întâmplă în jurul premierului provoacă nelinişte.

O serie de evenimente din ultimele săptămâni arată că există o veritabilă conjuraţie îndreptată contra premierului. Nu zic a Guvernului, căci ţinta finală este Vlad Filat.
De altfel el însuşi a confirmat în câteva rânduri că ar exista un soi de complot în chestiunea scumpirilor la diverse produse şi servicii din ţară.
Amânarea şedinţei de Guvern în cadrul căreia urma să fie aprobat Bugetul ţării, pare să confirme existența unor astfel de încercări.
Mai mult, surse din cadrul Guvernului dar și din afară lui spun că premierul ar fi urmat să fie demis până la ședința de astăzi, 5 martie.

Unii din salvatorii săi vremelnici se pare că este partidul comuniștilor în frunte Vladimir Voronin, care nu a mai vrut să negocieze cu liderii Partidului Democrat Marian Lupu şi cu Vlad Plahotniuc şi astfel inițierea unui vot de neîncredere în Parlament nu era posibil.
Acum se încearcă de al forța pe Filat să scrie cerere de demisie, ceea ce ar semnifica că el este şantajabil, sau că şi mulţi colegi de partid nu-l mai susţin.

Lucrurile s-ar putea clarifica după vizita lui Biden la Chişinău. Dar este cert că în această situaţie nu ar trebui să ne mirăm de faptul că Vlad Filat la un moment ar putea accepta să facă alianţă cu Vladimir Voronin.