Situațiile dificile produc aspirații înalte

Japonia are o populaţie de aproximativ 130 milioane, cu o densitate de aproximativ 337 de locuitori pe km pătrat. Şi aproximativ 3/4 este acoperită de păduri montane, ceea ce nu este deloc potrivit pentru agricultură.

Prin urmare, foarte multă populație locuiește în apropierea apelor. Deci, peștele este una din mâncărurile de bază ale Japoniei.

Și, de curioasă băgăcioasă ce sunt, nu am putut să nu cercetez care este secretul și cum au ajuns japonezii să iubească atât de mult peștele (nu că nu ar fi gustos sau nu mi-ar plăcea, dar aici orice e bazat pe pește). Astfel, am aflat că aproape fiecare universitate din Japonia are un colegiu sau departament, sau facultate în acest domeniu. Ba mai mult, există o universitate specializată doar pe studierea peștelui. În plus, există mai multe organizaţii şi instituţii de finanţare a cercetărilor privind această comoară. Nu e de mirare, că în urma pescuitului japonez, se cumulează circa 15% din totalul stocurilor de pește din lume, ocupând al doilea loc după China.

Colindând revistele, web site-urile și alte surse disponibile, am dat peste o legendă despre pescuitul și perseverența japoneză, care aș fi vrut s-o împart.

De zeci de ani nu mai venea nici un pește în apropiere de plajele Japoniei. Pescarii au încercat să rezolve această problemă mergând în larg să pescuiască. Cu timpul, bărcile s-au înmulțit, gurile ce vor de mâncare la fel, și prin urmare pescarii sunt nevoiți să meargă din ce în ce mai departe de țărm pentru a găsi pește. Dar acest fapt ducea ca timpul între prinderea peștelui și sosirea acestuia la țărm să crească, ceea rezulta vinderea peștelui în stare mai puțin proaspătă. Pentru a rezolva această problemă, navele de pescuit au început să care cu ei frigidere şi congelatoare în care peştele prins era pus imediat. Acest lucru a dus la creșterea mărimii bărcilor, a distanței dintre locul de pescuit și țărm, precum și a timpului petrecut departe de casă.

O fi aceasta o problemă? Da, desigur!

Acum peștele nu mai ajunge la țărm în stare proaspătă. Pentru că acesta este păstrat în congelatoare și frigidere, oamenii trebuiau să consume pește congelat, nicidecum proaspăt. Deci, prețul peștelui va scădea, deoarece acesta numai e proaspăt. Și care este aici problema? Problema e că prețurile atât de joase vor duce la dispariția dorinței pescarilor de a mai aduce pește la țărm, fără nici un profit. Deci, o altă problemă, nu?

Dar, japonezii mereu au o soluție. Navele de pescuit au început să care cu ei bazine mari care, fiind umplute cu apă și apoi cu pește, pentru ca acesta să fie păstrat proaspăt până ajunge la mal, apoi să fie vândut la fel proaspăt. Nici o îndoială, o idee inteligentă. Dar, cât poate dura aceasta? Sigur, nu la infinit.

Ei au descoperit că pește ținut în bazine, având un spațiu limitat de mișcare și fiind foarte aglomerat, devine leneș și inactiv. Astfel, gustul peștelui este diferit de cel proaspăt din mare.

Cum sunt japonezii? Ei se plâng mereu? Ei se resemnează ușor și acceptă situația așa cum vine? Nu! Dar, cum oare să facem pescarii satisfăcuți? Cel puțin o soluție va exista în mințile japonezilor. Au prins un rechin mic și l-au pus în bazinul cu pește. De frică, peștele a început să se miște, pentru a se salva de rechin.

Astfel, provocările mereu produc mișcare, dorința de supraviețuire. Asta au urmărit pescarii – să ajungă pe țărm cu pește proaspăt, plin de viață și să poată fi vândut la preț bun. Nu există îndoială că rechinul va mânca câțiva pești. Dar numărul acestora va fi nesemnificativ și nu merită a fi menționat. Ceea ce li s-a întâmplat peștilor din bazin este cu siguranță ceea ce ni se întâmplă nouă în viață – inactivitatea și lenea pot fi alungate doar prin provocări și situații când trebuie să găsim soluții de supraviețuire. Oare provocările sunt cele ce ne fac să fim mai activi în munca noastră? Sunt ele cele care ne țin mereu treji, într-o mișcare permanentă? Succesul nu poate fi obținut într-o viață ușoară, fără provocări. Deci să ne folosim de talentele, abilitățile, potențialul și resursele cu care am fost înzestrați pentru a pentru a crea ceva diferit față de ceea ce fac oamenii leneși. Încercați să vă imaginați că aveți un rechin în spate, mereu vă fugărește pentru a vă mânca, și atunci veți vedea care sunt limitele progresului Dvs. Sunt nelimitate ;-) . Oare nu considerați că e suficient de provocator pentru a progresa în viață? Situațiile dificile produc aspirații înalte.

Celebrul Charlie Chaplin, a menționat în memoriile sale o situație despre un prieten al cărei fabrici a vizitat-o. Acesta a văzut pe biroul prietenului său o poză mare, înrămată foarte prețios, având fotografia unui bărbat ce transmitea cruzime și aroganță. Charlie și-a întrebat prietenul dacă acesta este cumva tatăl său. Răspunsul a fost foarte straniu: Nu, este proprietarul fabricii rivale nr.1 al fabricii mele. Am început a munci în această fabrică și el m-a făcut să gust din amarul vieții. Și păstrez această poză pentru a-mi aminti mereu că dacă voi fi mult prea leneș pentru a munci aici, voi fi nevoit să muncesc la fabrica lui.