Izbutesc totuşi să mă mândresc că economia nu m-a înghiţit. Din toate timpurile n-am prietenit cu obiectele reale şi nici realitatea lor obiectivă nu m-a tentat câtuşi de puţin. În absenţa oricăror senzaţii notabile, mă văzui, din negură, în faţa unei uşi din stejar masiv, de-ai zice că-i poarta palatului Neuschwanstein. Împrejur, beznă. În spate, ceaţă. Nici vorbă de Viqea sau altă orătanie irimizdă. Eu, uşa şi alter-ego'ul meu. Nimic mai mult. Nu mai sunt în stare să rabd. Îmi repăd mâna, apăs pe mâner şi cracăn balamalele uşii de trăsneşte a act sexual fără lubrifiant. Toate emoţiile au rămas în urmă, asimilate de spaţiu şi timp. Acu'-i acu'. Totuşi tremur. Nu pentru că mi-ar fi frică, ci din pricina zglobiului nerv nervos. Şuieratul sinistru şi lugubru din vine îmi dă de înţeles că ar fi mult mai recomandabil să mă resemnez cu oricare scenariu imprevizibil. Dacă muream, muream la IRIM şi bineînţeles că istoria avea să facă din asta un lucru onorabil. Dacă însă supravieţuiam, m-aş fi putut lăuda că am supravieţuit IRIM-ul şi, ce mai calea-valea, să recunoaştem, ăsta nu-i un altruism ordinar. Pătrund într-o odaie largă, pricopsită cu aere multigazoase, în ciuda faptului că nu avea ferestre. Absolut fără noimă, încăperea posedă un fel de lumină artificială, imponderabilă. În mijloc, o masă perfect triunghiulară ocupă un spaţiu corespunzăor. Scaune, nici vorbă. Disting în centrul acesteia un bileţel negru, brodat cu caractere albe, destul de cunoscute ochilor. ''Stimate Barbaroş Leonid, fost student la Catedra de Politologie al Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice al Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova al Academiei de Ştiinţe din Moldova din cadrul Concernului Ştiinţific Transcontinental ''Găluşca hâtră'', EI te aşteaptă A.C.O.L.O. ''Ştiu ăştia să fie expliciţi... A.C.O.L.O. ? Unde-n pula mé îi asta?''. Nu putea fi mai departe de Puşkin 54 şi, în mod exclus, nicidecum în afara caldarâmului galvanizat. ''Zău aşa, ce mă fac eu acum?''. Îmi continui examinarea prin cămară. Nimic senzaţional. Miroase a filosofie într-un colţ, pute a nazarisme în altul... Ochii refuză să vadă mai mult, urechile să miroase, nasul să audă... ''Nici măcar scaune n-au... tare-aş vrea să mă destind niţel''. Astea fiind spuse, mă reazem de-un perete în umbră. - Drace! - îmi scapă de pe buze numele vulgar al Satanei Aghiuţă. Un rece apocaliptic îmi amorţeşte spatele într-o clipită. Mă întorc. Holbez pupilele, excit irisul: descopăr o oglindă realmente impresionantă. De statura unui cetăţean bine făcut, oglinda uimeşte nu prin ornamentul artistic al ramei, ci dovada-i impertinentă de a nu fi o oglindă ordinară. Ea refuză să-mi reflecte imaginea. În schimb, mimează oarecum patetic o aschimodie nepământească, cerească aş zice. ''Blea, oglinda asta contravine celor mai elementare legi ale fizicii!''. Înnebunit, mai privesc o dată. Nimic. ''Poate trebuie să-i vorbesc, ca în poveştile alea idioate?''. - Oglindă, oglinjoară, ce naiba se-ntâmplă iară?Tăcere. - Oglindă, oglinduţă, mă doare-n puţă!Linişte. - Oglindă, oglindică, îţi fut una, nu rămâne nică! - Parola! - Ce? - Parola, surdule! - Care parolă? - Băi, stimulent aleatoriu ce te-o făcut universul, parola ca să ajungi A.C.O.L.O. ! - Ăăăăăăă, ..., ..., A.C.O.L.O.? - Nu! - Beniuc? - Nu! - Roşca? - Nu! ''Luav-ar dracul cu parolele voastre''... Ezit câteva minute plutitoare şi printr-un răsuflat fatalist, zic: - Am analizat din perspectiva contextului! - Corect! Treci! - Unde să trec? - Vârîte în mine şi închide ochii! Mă precipit. La ce demonstra oglinda, senzaţiile nu puteau fi din cele plăcute. Iar eu cum nu eram un sado-mazo, n-aveam de gând să intru treptat, fragmentar. O dată şi bine! Mă dau înapoi până la peretele opus. O unghie malformată îmi face cruce. Trag aer în piept şi-mi iau o viteză gulliverică. Ştiobâlc!!! Aterizez în brânci pe un nor de litere asanate. Era un nor imens, gigantisimus dex, de nu i se mai vedeau începuţurile şi sfârcşiturile. Mă simţeam un corpuscul. Deconcentrat, dar şi năucit de-a binelea, mă ridic. ''Asta-i tot? Litere, cuvinte, texte infinite? Asta-i tot?''. Iarăşi tăcere silenţioasă liniştită... ''Eh, IRIM, IRIM! Ai fost, eşti şi vei fi o zeamă de pulă academică!''. Şi numai deocamdată... Tadam! Tadadadam! Tiditidim! Târli-târli-taaaa! Din imensul almanah ceresc, cresc cu viteza de excitare a unor penisuri de afro-americani, nişte ţăndăroşi titanici. Au format în jurul meu un fel de cerc ascuţit, simbolic. Toţi bravi, înfofoliţi în straie meticuloase, ca nişte năframe virgine. - EU, Liliana LAurtemis, doţănta vânătorii animalului numit ''înţelepciune'', te îmbărbătez! - EU, Ileana DlinnaiaHerastrana, necăsătorita joncţială, te înfrumuţesez cu nobleţe! - EU, Vasile Apolluţu, muzicianul lamelor cornoase care cresc pe partea de sus a ultimei falange a degetelor de la mâini şi picioare, te logicferez! - EU, Mihai SprânceAres, geopoliticianul războiului doctrinar şi a sângelui ideologic, te împpputernicesc! - EU, Sirioja Hadesria, împâratul patriotismului moldav subpământesc, te încărţuiesc cu monografii de doi bani! - EU, Gligore Ţaponisos, psihogâlgâitorul freudian incoruptibil, te autentific de marasme! - EU, Simion Hermesroşca, diafragmaticul zborului politosferic, te vâjâi prin toloaca perspectivelor şi contextelor! - EU, Nicu Hefaistanas, şchiopul focului relaţionist, sugaciul clementinbeniuchist, te îmbălzămez sistemic cu răşină dipulomatică! - EU, Liudmila RoşHestiaca, medalionul bunăvoinţei irimiste, oxfordista vatrei cu două blocuri şi a căminului care ne lipseşte, te divergentez platonic întru lătratul politologic, în veci şi în pururea! Să ne fii lăstunul paradigmelor iminente, palpitaţia eternă a unicului muc cu inimă din lume, numit IRIM. Aşa să ne ajute Dumnezău şi Sfântu' Clementin BeNucă. Fulgere şi trăsnete mi-au deflorat aura... Zece suluri de energie dematerializatoare... Zece sinteze fotoluminescente... Zece întâmplări ciudate şi-o minune*... Sunt demiurg. Fraged, crud, dar demiurg... Nimeni nu mai glăsuieşte nimic. Nici măcar eu... - Acum, când eşti unul dintre noi, a ţâşnit o voce ca un orgasm precoce, ai dreptul la trei întrebări. Mi le adresezi mie, îţi voi răspunde... Le adresezi lor, rămâi fără răspuns... Glasul ăla cunoscut... Putred la mijloc... Era ceva... sau cineva... - De ce pe vremea mea, IRIM-ul era în mod indubitabil, o coştireaţă universitară? - Eram la început de drum. Zero experienţă. USM-ul, ASEM-ul, ULIM-ul îşi băteau joc de noi. Vremuri grele. Impulsuri întâmplătoare... - Care-i faza cu domnul Vasile Apolluţu, în sens că, îşi roade atâta unghiile, de ies scântei? - Vasile Apolluţu Hau-Hau face parte din tipologia aia biblică a lui Samson Pletosul. Samson îşi avea puterile în podoaba capilară; Vasile Apolluţu, în unghii. E un dar... El când le roade, scoate cunoştinţe de cristal. - Bine... Ultima întrebare... Unde-i Zeus? Adică, i-am văzut întruchipaţi pe Hades, Hermes, Apollo, Ares, Artemis, Hestia... Unde-i Zeus? - Zeus îţi vorbeşte... Zeus ţi-a vorbit şi a fost jignit. Sunt eu, Clementin BeNucă. Ţii minte episodul? - Îmi pare foarte rău... Sincer... Eram un pământean borât, un descreierat... - Eşti iertat fiul meu... studentul meu... Şi a început să râdă. Râdea de-i râdeau maţele. Râdea molipsitor, neforţat, agale... În modul cel mai natural posibil a reuşit să-i provoace pe ceilalţi zece să râdă... Râdeau cu toţii... Râdeau de mine... Râdeau netoţii... Un râs perpetuant, ce-mi viola aparatul auditiv în mod crescător... Eram pur şi simplu violat neuroastenic. Ha-ha-ha! Ho-ho-ho! Loooool! Leonid! Ia-te la dânsul! Leonid, scoală băi! Ho-ha-ho-ha-ha-ha! Leonid, trezeşte-te! Băi, frumoasa adormită, ridică-te! S-o terminat prelegerea! Hai la o bere! Am fost la IRIM şi asta mi-ai ocupat tot timpul...
