Piatra comemorativă din fața clădirii guvernului a devenit un fel de ghimpe în ochii celor care nu au treabă cu istoria și trecutul românilor basarabeni. Azi tinerii ruși organizează repetiția unei demolări a simbolului ocupației sovietice și deportărilor în masă, mâine îl vor vandaliza sau scoate din locul în care se află. Reacția triburilor aborigene? În mare parte – apatică, mai ale că și Curtea Constituțională a decis că valoarea decretului care a teleportat blocul de granit în PMAN este egală cu zero. Deocamdată nimeni nu a ieșit să picheteze monumentul lui Lenin, Kotovski sau al Comsomolului. E frig afară.

Liga Tineretului Rus se revoltă pentru că nu vrea să accepte unele lucruri din trecutul nostru  gen: foametea de după război, exproprierea în masă a țăranilor sau deportările. O domnișoară dolofană de la LTR îi răspundea atotcunoscător unei reporterițe că la 28 iunie 1940 Armata Sovietică a redat Moldovei independența așa că nu putem vorbi despre ocupație. Uneori am impresia că în școlile din R.Moldova se predă două tipuri de istorie, una pentru băștinași, alta pentru cei veniți…cu tancul. De fapt, nu doar rușii naționaliști se rățoiesc la piatra din fața guvernului. Sentimente asemănătoare împărtășesc PCRM, PSD, ba chiar și uni lideri din AIE 1 sau AIE 2 care au fost din start împotriva ideii de instalare a acesteia. Probabil ultimii vor zice cândva că din punct de vedere istoric monumentul trebuie ridicat, dar din punct de vedere politic…

“Pentru a-ți cunoaște viitorul trebuie să-ți știi înainte de toate trecutul”, spun chinezii. La noi e cam nașpă cu chestia asta. Cel puțin toată lumea este de acord cu istoria antică a spațiului Carpato-Danubiano-Pontic, că de la Ștefan cel Mare încoace cel care-i cu românii tratează istoria într-un fel, cel care-i cu moldovenii tratează istoria în alt fel. Pentru unii – ocupanții sunt eliberatori, pentru alții -  invers. Unii se uită peste Prut, alții peste Nistru. Și doar cei din Liga Tineretului Rus nu sunt  sfîșiați de astfel de dileme. Ei știu cine sunt, cu cine vor să fie și ale cui simboluri să le scuipe.