Un studiu arată, că tot mai mulți adolescenți preferă să trăiască în lumea virtualului și că petrec tot mai puțin timp în realitate.
Am hotărât sa fac o mica analiză și să văd de ce virtualitatea astăzi, devine un substituent și chiar aș spune un mod de viața pentru mulți dintre noi.
Unul din motive este clar: în lumea virtualului esti cine vrei tu să fii: frumos, miștocar, șmecher, sexy, fițos, bengos, deștept… Îmbraci acea mască pe care o vreai tu. Nu ai defecte, doar calități pozitive.
Virtualul îți permite să faci concomitent câteva lucruri odată: sa citești, sa faci chat, sa asculți muzica, să comunici pe rețele de socializare, sa citești, sa te joci.
Virtualitatea este interesantă, nemărginită, neexplorată, totul pare atât de aproape și atâtea poți să afle. Lumea asta ”te cheamă” precum America atrage mii de emigranți…
Virtualitatea a devenit parte din viața noastră, pentru că este comodă: în doar câteva secunde poți primi răspuns la orice întrebare, poți face cumpărături, poți comunica cu prietenii fără a ieși din casa și multe altele…
Mulți lucrează în lumea virtuală, multora aceasta le face munca mai ușoara si eficientă.
Avantaje sunt , și ele sunt incontestabile.
Dar care e cealaltă fațetă a medaliei?
Mulți nu pot ieși din aceasta lume virtuală, iar când ies, li se pare realitatea plictisitoare, rece, fără de culoare, neinteresantă.
Realitatea este oglinda noastră: iți arată imaginea exactă: așa cum ești, cu defecte, riduri, obiceiuri proaste.
Realitatea cere curaj pentru a fi acceptată și efort pentru a o înțelege.
Realitate cere muncă continuă asupra ta, si a celor din jur.
Realitatea este dură, și nu poți fugi nicăieri de ea, poate doar în virtualitate, dar nu pentru mult timp…
Când ultima oara ați trimis o cartela poștală unui amic?
Petrecând ore, zile, săptămâni, ani, noi devenim dependenți de această lume imaginară, ne prefacem în niște persoane atât de comode, încât uneori nu ne mai vedem nici cu prietenii, pentru ca suntem prea ancorați în virtualitate.
Mai este una: e la modă să fii virtual. Dacă nu ai viza de reședință în una din țările virtualului: Facebook, Twitter, Yahoo, Hotmail sau altele, nu ești cool. Ești demodat, nu corespunzi criteriilor de gașcă.
Mă întreb una: oare nu ne prefacem și noi în niște suflete virtuale, care apelează la lume virtualului, ca la un drog, unul care te scapă de probleme, frustrări, care îți arată lumea așa cum tu ți-o creezi și vrei s-o vezi, și nu pe cea reală?
