Recent am fost întrebată de un cititor al blogului meu: de unde asa dorinta pentru o fata să-și facă blogul propriu? I-am răspuns pentru că îmi place ceea ce fac, pentru că îmi pasă, pentru că am o răspundere civică evidențiată, și cred ca unele idei pe care le analizez, scot în evidență lucruri ascunse, sau puțin discutate, dar care sunt atât de importante și actuale.
După mine, bloggerul este jurnalistul independent. Si aici trebuie sa fac o remarca, ca sa fiu corect înțeleasă – este acel ce nu scrie pentru bani, la comanda cuiva sau din orice alt motiv financiar , ci pentru că el/ea crede că prin articolele sale va sesiza persoanele despre anumite situații delicate, va spune despre situații fără ocolișuri și înfrumusețări, va spune lucrurilor pe nume. Adevăratul blogger nu se teme de adevăr, el spune direct, țintește dur și la subiect, analizează obiectiv, redă realitatea cruda, are curaj si abilitatea de a transmite mesajul interesant pentru cititori.
Nu cred ca poate fi numit un jurnalist independent, cel ce este plătit de un redactor a unei publicații, care la rândul sau aparține unui mogul, oligarh, politician sau partid politic.
Politica editoriala este clar definită, nu au voie și dreptul să scrii despre cutare situație sau persoana, ești plătit, si chiar daca te mănâncă mâinile să scrii ceva interesant, doar nu vei scuipa in fântâna de unde bei apa.
Bloggerii, și din păcate sunt puțini in Rep. Moldova, sunt un fel de ”samurai”, sunt niște aducători de știri imparțiale, analize profunde, și dezvăluirea care unora nu plac.
Blogerii sunt inițiatorii discuțiilor, uneori chiar aprinse și sunt acei oameni fără de arginți ai jurnalismului.
Sincer mi-aș dori că mai multe persoane, cu răspundere civică, care au o atitudine, care țin să promoveze adevăratele valori: cum ar fi transparența, corectitudinea, dreptul la exprimare, și cărora le pasă ce se întâmplă în Moldova, să li se alăture acestui grup de bloggeri, pentru că unde-s mulți puterea crește. Mai multe voci – mai mult adevăr, mai multe persoane active – o societate democrată, o atitudine bine definită – o poziție în societate…