- Lionia, tăt şi pristavlesc din sine ''Lingili'' îi huinea mare în comparaţie cu şi te-aşteaptî sî vez' la etaju' trii. Acolo îs elementi tijolîie. - FEMREI? - Aşă s-o numit cîndva. Di jigantu' ''Economix Trading Inc.'' ai auzît? - Ăăăăă... ăia care-o făcut fuziunea Apple şi Microsoft? - Da. Ei de la o samă de vreme muşunî ca un muşuroi. Pun draşii la cale şeva. Din bîrfi am auzît cî vor sî cumpiri saitu' şela albastru, Făisbuc. Chipurili Clementin li-o dat pricaz. - La ce naiba le mai trebuie? - O aflat cî sunt nişte pidarmoni cari scriu pi bloguri lucruri urîti, în adresa IRIM'ului, în adresa doţănţilor, şi dau share la linkuri idioţii. - Da' nu-i mai uşor de făcut un cont pe Facebook ca să-i depisteze? - Nu, băi. Făisbucu' jă nu-i Odnoklasnişi. Acolo tăt îi greu. Pre' greu chiar şi pentru ai noştri. Şî pînî la urmă şi li-i lor să-l cumpiri? Pac, pac - rebranding - domen reînregistrat irimbook.hui.md - şî-i ca şi lansat. Zuckerberg as-ahuiască! - Oho, de perspectivă facultate! - Şî firmî tot...... Spunea că mai erau două ''plitşi'' de scări până la trei. Etajul 3. Ca orice întreprindere care se respectă, statutul cu care avea să mergem spre ei, impunea rigori de etică afaceristă. Cum-necum, prima impresie întodeauna conta. Şi contează. O semnalizare, ca la aeroport, ne atenţiona să fim atenţi la picioare întrucât urma să savurăm 23 de secunde de voiaj pe escalator. La secunda 25 am fost amabil întâmpinaţi cu: '' Firma Economix Trading Inc. caută uborşiţă, secrefutcă şi o ibanată. 90-60-90. De dorit fără cunoştinţe. Sânii mari vor constitui un avantaj profesional... Bine aţi venit!'' - Şi-s di pameşanîie pa advărtaizing paţanii! - Eu mai bine am să tac, cum am făcut-o mai jos.După uşa de sticlă din siliciu marţian şi c-un mâner dintr-un cristal Swarovski de mai mare ţi-era jalea să-l apuci, se automutila în aşteptare o linişte de bancomat hipersilenţios. Era una dintre acele săli în care ambianţa se axează pe lux şi nu pe oameni. De fapt, mi se părea un lucru decent de normal, de vreme ce era doar o sală de aşteptare. ''Woow''- ul me însă a spart tăcerea, iar de sub masă s-a ivit o o fizionomie cunoscută: - Bună ziua, hahalelelor! - Noroc, noroc Jiji! Cum viaţa? - Plictiseală frate! - Noi vrem sî trajim o priviri pi aişi pi la voi. Tu, ca majordom, ni dai voie? - Treceţi, treceţi! Cu mare plăcere, fraţi români! - Jiji nu ti vîibi! Tu jă ştii că eu îs maldavan! Tata o fost văcar la curtea lu' Ştefan şel Mari şî Sfînt! Nu mă fă rumîn cî-ţ fut oili amuş! ... Lionia, da' tu şini spunei cî eşti? Rumînscaia tfari or' maldafskii mujîc? - Sunt un fost student. Atât. Să mergem!Planificam să cheltui ceva mai mult timp pe-aici, hoinărind spaţiul vital al celor mai grandomani economişti pe care i-a avut Terra vreodată. Spre Nord, sala se îngusta până la lăţimea unui om bine-făcut. Doar o peliculă-hologramă mă despărţea de partea cealaltă. - Trecem? - Băi, bazaru' nu-i, da' numa' s nu dai di decan, cî digrabî nu ieş di-acolo! - Da' ce poa' să-mi facă decanu'? - Cînd ai sî treşi prin hologramî, ai sî afli. - OK.''O fi fiind un fel de control, banalităţi de securitate, iar ca add-on o să primesc iarăşi câteva porţii de publicitate'' - mi-am şoptit în emisfera dreaptă şi în mod ferm, am păşit. Epic fail cu presupunerea.
