Câteodată e benefic să lipseşti. Cu cât mai mult timp, cu atât mai bine. Cât am lipsit eu, s-au deşteptăţit şi ăştia, pupâncuriştii statalişti. Ce să mai vorbim, dacă şi Viqea ştia de simbolism, păi totul era emfatic de clar. De la dispozitivul cu bombasticele semnde de © şi ®, pe scări în jos, se auzeau niscai ondulaţii îngrozitoare. - Şi m-o zaibit muzîcanţîi eştia din podzemcă! Suflî-n titirez tătî zîua. Şî nicî tolc. Asta şi-i muzîcî? Măcar sî baji în plăilist nişte Păvăluşi, un Turcu, un Strătănel... da' aşă, Bach-Huiah, Beethoven-Propilen, Mozart-Coşmart. Doga-Podmoga. - Păi, oficial sunt clasici. De aia, merită tot respectul. - Şî? Cleopatra Stratan tot îi clasică! Şi n-o cîntî? Nu blea, ei numa' muzîcî di asta di-a lor, academicî. - Treaba lor cu muzica lor. Eu aş vrea să ne continuăm rătăcirea planificată.Am urcat. Scările, mai prietenoase ca oricând, s-au zgribulit a plăcere. Demult nimeni nu le mai călcase. Pridvorul 20A, una din sălile de elită ale universităţii. Am deschis uşa. - Aişi îi ''Aula intelectualităţii infinite''. Ştii di şi? I-an probuieşti şî numărî cîti rînduri di bănşî sînt? - 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, ... multe. Se pare că nu mai au sfârşit. E vreo iluzie optică la mijloc? - Pantova o pridumăit Simion- Nu băi, îi mai digrabî o deziluzie... Nimi n-o numărat pînî la urmî, de-atîta cî-i imposibil. Tăţ sî predau... şî tăţ gândesc cî noi sîntem aşă di diştepţi cî avem atîta studentăraie, că tucma li chicî falca di subţîoarî. Nu glumise când o făcea pe simbolistul. Superficial, dar simbolic. Eronat, dar simbolic. Statistic, dar simbolic. - Dom' Viqea, eu simt că iarăşi mă lasă puterile. Să ne grăbim un pic, totuşi mi-e dor de catedra care m-a pseudomachait ca analist analist politic. - Davai, nişcăm buşile! Etajul II. Altarul limbilor lungi, moderne şi aplicate. Chiar din prag, un drăguţ covoraş în formă de limbă, ne-a salutat politicos: '' Bonjour Viqea et León! Bienvenidos at the FuckYouLty of Linghi străine, moderne în lăţime, aplicate în lungime. Nous percepons une taxă for the întrare. Cincizecios limbuţi pentru personalul IRIM, 1 limboleu pentru ex-studenţi, 2 limbolei pentru străini. Servus! - Las' cî-ţ plătesc eu. Tu jă cak ni cak, eşti oaspiti. - Nu. Chiar nu vreau să merg. Mulţumesc. - Ni hoceş, cak hoceş! Fsioravno, îţ povistesc eu tăt dispri dînşîi pînî o-m ajunji la eatju' 3. Îs şel puţin încî douî plitşi di ridicat pînî acolo. Şi Viqea mi-a povestit... ''Limbile străine'' au fost întodeauna un cuibuşor de nebunii intelectuale profitabile. Încă de pe vremea mea, mai toată lumea ştia că anume ei au parte de o oarecare independenţă în cadrul institutului. Cu timpul, acest favor, impulsionat de necalităţile conducerii, a mutat într-un fel de separatism de sorginte pohuistă. Nimic extraordinar până aici, însă totul avea să se schimbe odată cu un certificat care glăsuia: '' În conformitate cu legea nr. huio-znait-care , organele dezabilitate îi conferă Facultăţii De Limbi Moderne Aplicate dreptul de a produce, comercializa, opera, închiria limbile autohtone şi străine, în baza patentului îînregistrat la Ministerul de Inventică. Imediat, s-au pus pe treabă. Procesul srl-ist era şi este simplu: doctorii habilitaţi fabricau şi fabrică limbi străine. Care mai cărnoase, care mai lungi, care mai crestate, care mai ascuţite, totul în dependenţă de lexic şi moroflogia dorită de client. Surorile medicale, care în cazul acestei afaceri sunt conferenţiarii universitari. Ele implantează aceste limbi doritorilor de a deţine o altă limbă decât cea care i-o dat-o măsa şi tatu'-său. Tot etajul se rezuma în a fi o secţie de chirurgie lingvistică. Fa şi faimac bani cu duiumul, iar bugetul lor lunar este de două ori mai mare decât bugetul anual al unui acoperiş întreg, numit institut. Şi toţi sunt mulţumiţi: clienţii, că posedă în gură un buchet de limbi; comercianţii, că banii curg vâlvoi şi faima le zboară prin toată Ţara Moldovei.
