Singură mă veselesc, singură mă întristez, singură mă îndrăgostesc şi singură mă dezdrăgostesc. Bărbaţii nu mă încurcă.
L-am văzut prima oară şi deja ştiam că e deştept, chiar dacă nu a deschis gura. A zîmbit cu colţul gurii şi deja ştiam că are simţul umorului delicat. A privit somnoros pe sub sprîncene şi deja ştiam că mă place şi că privirea lui încearcă să mă seducă.
Pictăm imaginea cuiva în creierii noştri, facem o hologramă cu proiecţie foarte exactă cum ar trebui să fie. De fapt, o vedem aşa cum dorim să o vedem. Alegem cel mai uşor şi accesibil obiect (a se citi: bărbat), îl dotăm în imaginaţia noastră cu cele mai frumoase, nobile, sexy calităţi, şi cînd este aproape perfect, ne îndrăgostim. De ce „aproape perfect”? Pentru că noi, femeile, iubim complicaţiile. Complicăm ecuaţia! În loc de un „x” nenorocit, noi zugrăvim cu creta un „y” de mai mare frumuseţea (mai că ar mai lipsi aici şi necunoscuta literă extraterestră „й”) şi îi atribuim puteri magice, practic egale cu cele ale semnului infinit „∞”.
Gata. Ne-am îndrăgostit, frumos, totul bine şi cum se cade, ca la toate fetele gospodine. Avem de la cine aştepta un sunet, un sms; un mesaj pe facebook se echivalează cu cîştigul unui milion la Loteria Moldovei. Avem după cine boci, de cine să ne fie dor sîmbetele, despre cine să rodem urechile prietenelor. Este omul! Gata! Ne putem relaxa! Iubim! Ura!
Da omului nici prin gînd nu-i trece cîte tragedii şi drame se întîmplă la spatele lui! El nici nu ştie cîte vorbe au născut ochii lui! De cîte ori vocea lui a făcut o fată să plesnească de fericire (na, că nu îmblă fata plesnităm, dar oricum...). Şi-şi caută de treabă. Îşi trăieşte viaţa. Cel puţin, încearcă.
Îl urîm cînd nu sună. Cînd nu scrie. Cînd nu vede. Cînd nu caută. „L-aş plesni, l-aş înjura, l-aş ignora. Îl ignor, îl înjur, îl plesnesc, doar că în mintea mea.” Dăm foc portretului Bărbatului Ideal. Ştergem memory stick-ul pe care stă holograma 3D. Tăiem în făşii lungi, bune de curele, dorul pentru acel EL.
Dar e de ajuns să scrie un sms şi vine iertarea divină! Raza Iertării şterge păcatele ignoranţei lui! Aleluia! Who cares că e un amărît de „ce faci?”?! Oppăniki! EL MI-A SCRIS. Asta contează pentru noi! Şi iarăşi recuperăm potretul din scrum, şi îl refacem la loc, căutăm soft hack-uit pentru a recupera documentele şterse în delirul realizării realităţii, IUBIM din nou! Şi din nou muzică, cum zice lumea!
Eu exagerez în creaţiile mele artistice. Dar totuşi, cam aşa este sensul bătăilor aritmice ale unei inimi dornice de dragoste. Cel mai sofisticat aparat ECG ar ameţi dacă ar fi nevoit să facă cardiograma unei femei îndrăgostite de imaginea unui bărbat, ticluit tot de ea.
