Am evitat mult acest articol dar acum e momentul,momentul cînd deja nu-mi pasă despre ce vor crede alţii sau despre privirile lor. Dar de fapt e doar o poveste de viaţă,nu e ceva ce aş ascunde sau ceva de care m-aş ruşina. Nu-mi e frică nici măcar de mine,nu mi-e frică nici de gînduri,pe care nu pot să le opresc şi care imploră viaţă,scriere. Nuştiu de ce mi-am amintit acum de tine. Nuştiu măcar dacă meriţi sau ai meritat vreodată.
Pentru mine ai fost mai mult ca o fantomă,care mereu venea şi pleca,ambele din motive necunoscute. Tata,primul cuvînt pe care l-am rostit şi primul deget pe care l-am strîns puternic în pumn cînd m-am născut. Primul zîmbet pe care l-am văzut şi pe care atunci nu l-am preţuit,nu aveam de unde să ştiu că vei tot pleca mereu.
Aveai mereu acel zîmbet ironic pe care pur şi simplu îl iubeam! Nu mă sărutai pe obraz sau pe frunte,cum făceau toţi tăticii,mă muşcai ba de ureche,ba de obraz,ba de năsuc,ba de barbă...şi durea îngrozitor dar rîdeam aşa de tare şi eram atît de fericită! Şi nimic nu te oprea în timp ce conduceai spre bunici să pui piesele alea pe care le iubeam amîndoi atît de tare şi apoi să începi să cînţi (sincer,mai mult ţipai) şi apoi începeam şi eu..şi aşa tot drumul cîntam şi dansam pe acele piese..Doamne cît de tare le iubeam. Şi toţi din jur se uitau strîmb,dar ţie nu-ţi păsa,eram doar noi doi în toată lumea,eram "Icea" şi aşa voi fi mereu şi VREAU să rămîn pentru totdeauna. Te sunam de la bunica şi spuneam că-mi lipseşti...şi veneai. Pur şi simplu te urcai în maşină,lăsai tot şi veneai! Mă apucai uşor de umeri şi mă ridicai sus de tot şi mereu îmi spuneai "Acum,atinge cerul şi spune-mi ce simţi!",şi eu îl atingeam şi spuneam că mi-e bine,foarte bine...şi tu spuneai că mi-e bine pentru că am atins o aripă de înger şi el m-a gîdilat înapoi. Şi eu ştiam că Doamne Doamne se gîndeşte la mine,la noi,şi nu va permite niciodată să ne despărţim.
Şi de fiecare dată cînd plecai din nou te îndreptai de zeci de ori spre uşă şi te tot întorceai înapoi să te uiţi dacă nu plîng,pentru că dacă plîngeam rămîneai acolo şi plecai noaptea,cînd eu dormeam. Şi odată şi odată am încetat să mai plîng...şi atunci ai început să plîngi tu. Şi era straniu să văd acei ochi şi acel zîmbet stricat de şiroaie...cine oare îndrăznise să strice portretul fericirii mele? Avea să aflu mai tîrziu. Lacrimile.
Şi ai fost primul care a putut să-mi deschidă ochii la realitate. Eram micuţă,eram singura din clasă căreia nu îi era frică de păianjeni şi care nu colecţiona revistele Barbie şi nu avea pix d'ăla roz cu puf,nu avea geantă roz şi nici nu ştia pe de rost personajele din Bratz sau Winx. Eram băiatu' lu tata şi-mi plăcea asta. Dar tu ai fost singurul om pe care nu l-am putut păcăli,mă citeai ca pe o carte deschisă şi-mi spuneai mereu că mă admiri...pentru că ascundeam atît de adînc lacrimile încît să fi vrut să fiu sinceră deja nu mai puteam şi că aveam puterea să nu mă iau după turmă. Şi-mi spuneai să continui aşa toată viaţa şi că acesta va fi micul nostru secret,doar tu vei şti cît de firavă eram eu cu adevărat, dar nu vei spune nimănui.
Şi mă aşezai pe scaun şi îndreptai o mînă mare spre părul meu şi făceai cosiţe,sau mă rog...ceva ce trebuiau să semene cu nişte cosiţe. Şi Doamne...rîdeam atît de tare în faţa oglinzii. Şi voi ţine minte mereu că eu sunt "fetiţa tatei" şi că sunt unica,sunt specială,pentru că doar tu mă puteai face să mă simt aşa. Şi nu mai conta nimic atunci.
Şi uneori îmi amintesc de tot ceea ce a fost şi vreau atît de tare să întorc timpul înapoi,măcar încă o zi. Şi azi nu mai pot...azi nu mai pot vorbi cu tine pentru că mă podidesc lacrimile. De la fiecare cuvînt,fără de motiv. Şi uneori vreau să te sun şi să-ţi spun că-mi lipseşti şi tu să vii! Fără motiv,să vii doar pentru mine. Şi eu să mă arunc în braţele tale puternice şi să plîng,în hohote,să plîng pentru tot ceea ce s-a întîmplat cît timp tu ai lipsit...şi tu să-mi spui că totul e bine şi să mă asculţi iar,şi iar,şi iar. Şi să-mi ştergi lacrimile cu mîneca. Şi să-mi spui că mă iubeşti,atît,să-mi spui că indiferent de tot ce s-a întîmplat voi fi mereu unică şi că secretul meu e încă la tine,în păstrare. Să-ţi povestesc tot ce am trăit cît timp tu nu ai fost şi tu să mă muşti uşor de obraz în locul unde o lacrimă îşi croieşte drum făcîndu-mă astfel să zîmbesc.
Şi vreau ca tu să mă iubeşti aşa doar pe mine,pentru că sunt egoistă pe iubire,numai şi numai pe iubire. Şi nu vreau să-ţi amintesc cît de mult doare tot ceea ce-ai făcut tu şi cît de mult mi-ai şifonat sentimentele şi ceea ce simţeam pentru tine. Nu vreau să spun despre acele momente în care te-am urît din toată inima şi în care tu ştiai că mă răneşti dar continuai,pentru că doare prea tare şi pentru că trebuie şi vor rămîne la mine în suflet.
Şi cel mai tare doare cînd ştii că omul care ştia despre tine totul cu 5 ani în urmă-acum nici nu-şi aminteşte la ce dată te-ai născut.
Şi vreau să ţip lăsînd jos tot ce am pe suflet şi să-ţi spun că e vina ta că nu mai cred în îngeri,e vina ta că sunt atît de egoistă pe dragoste,e vina ta că cerşesc iubire de la fiecare om pe care-l cunosc pentru că tu ai plecat prea devreme,e vina ta că am încetat demult să mă mai simt specială,e vina ta că nimeni nu mi-a auzit lacrimile.
Şi cel mai tare vreau să te sun şi să-mi răspunzi,şi să vii. Şi eu să-ţi sar în braţe şi să plîng în hohote,şi să-ţi spun că îmi e dor şi că vreau să vii înapoi şi să rămîi aici pentru totdeauna...şi tu să mă mîngîi iar pe faţă uşor şi să-mi spui că rămîi,pentru totdeauna şi nu vei pleca niciodată,şi că vei deveni înapoi cine ai fost odată şi că mă vei iubi din nou,cum ştiu că m-ai iubit. Şi să fii singurul om din lume care mă iubeşte sincer.
Şi să fim iar noi..şi să nu ne pese de privirile celor din jur. Şi să fim împreună pentru totdeauna.
Pentru că îmi lipseşti...atît de mult şi atît de dureros.
Jackie.
