Cînd este întrebat românul sau moldoveanul :” Cum îți merge, ce mai faci?”, începe să-ți enumere toate nevoile pe care le are, durerile, frustrările – mi-a murit pisica, mama-soacra îmi face viața amara, business-ul merge rău de tot, anul acesta ne-am permis să mergem doar în Crimeea, etc.

Mi-a fost dat în viața asta să cunosc oameni, care într-adevăr au trecut prin adevărate tragedii și drame, prin lucruri care le-au schimbat viața, dar care niciodată nu s-au plâns pe soarta, ci din contra îi mulțumesc Domnului pentru orice.

Vreau să scriu despre un bun prieten de-al meu, pe care l-am cunoscut acum 4 ani, la spitalul de recuperare Băile Felix.

Alex, este un tânăr de 32 de ani, care are un suflet atât de luminos, atâta bunătate, și dorință de a-i ajuta pe alții, încât chiar mă întrebam de unde are atâta energie și putere. Optimismul lui molipsitor și buna dispoziție, pur și simplu m-au impresionat.

La vârsta de 26 de ani, a suferit un accident absolut stupid: și-a frânt coloana, după un salt într-o bazin cu adâncime mică.

De atunci se află în scaunul cu rotile, dar nici pentru o secundă nu l-a lăsat speranța și credința că se va recupera totalmente.

Pe lângă aceasta, a avut și un tata, care suferea de alcoolism și-i făcea viața amară lui și mamei sale.

De fiecare data când vorbesc cu el, nici nu-mi permite să mă jelui.

Pe zi ce trece face tot mai mari progrese, a fost in SUA la sora sa, unde stat 5 luni. Mi-a povestit cu atâta entuziasm și detalii, tot ce i s-a întâmplat pe parcursul șederii, încât aveam impresia ca am fost alături de el.

Nu vă mai spun, de câte ori m-a încurajat pe mine, și câta lumină îmi aduceau discuțiile pe care le purtam pe Messenger.

Este un exemplu pentru noi, pentru toți. Un exemplu demn de urmat! Un luptător adevărat!

Pentru mine modelul luptătorului este tanti Lena, sora geamăna a nănașii mele.

La o vârsta fragedă, a căzut de pe un scăunel.

Părinții nu au atras atenție acestui mic incident. Viața mergea înainte: s-a căsătorit, a făcut doi copii, lucra în calitate de educatoare la grădiniță, toate bune și frumoase.

Pe la vreo 30 de ani : a fost diagnosticata cu tumoare pe creier. Tumoarea era de mărimea unui ou de gâscă! Profesorii de la Chișinău, nu i-au dat șanse de viața. Rudele au găsit soluția: au apelat la un doctor de la Moscova, care a riscat s-o opereze.

Operația a fost una de succes. După ce s-a întors în Moldova, medicii de aici au întrebat-o : Lena , tu mai trăiești???

Ea a luptat, a luptat cu tot sufletul și trupul, pentru că știa că are de crescut două fete, nu le poate lăsa pe fete fără mama și că are toata viața înainte.

Muncește din greu, și drept răsplata pentru faptul că se consideră un om sănătos, vecinii din invidie sau nu știu din ce alt motiv, au sunat la primărie și le-au spus : Dar ce fel de invalid este Lena, dacă muncește în rând cu lumea?

Și iau retras pensia aia mizeră, de 400 de lei.

Pentru că avut curajul și dârzenia să nu-și plângă de milă, pentru că luptă pentru ea, muncește pentru nepoții ei și fiicele sale.

Când am avut și eu momente mai dificile în viața mea, tanti Lena îmi spunea: Natașa, o să vezi că totul o să fie bine. Mie medicii nu mi-au dat nici o șansa. Dar eu am luptat. O sa vezi, că totul o sa fie bine.

Și am început să lupt și eu, pentru tot – sănătate, fericire, noroc, prieteni, pentru lumină și pace.

Nu uit să-i mulțumesc Domnului, pentru că mi-a scos în cale acești oameni, care m-au învățat cum să lupt, și pentru că mi-a dat puterea să merg mai departe.