femeia de altădată

n-am trăit şi eu vremea ceea
da parcă mi-e aşa de cunoscută..
aşa de aproape şi
parcă îmi lipseşte
vremea ceea cînd femeia era un mister.
Ea ştia să seducă dintr-o privire şi nu prin corp dezgolit. Ea purta rochii unice peste corsete care îi îngreunau respiraţia, doar pentru că era mereu bînuită de gîndul că trebuie să fie frumoasă.
Bijuteria ei cea mai de preţ era vocabularul elevat pentru că serile citea cărţi  sau croşeta. Prin doar prezenţa sa făcea să muţească bărbaţii şi s-o trateze ca pe o lady, pentru că asta era ea - femeia de atunci. Cea care lupta pentru cauze nobile, care era căminul casei şi care de mică încă visa la o dragoste sfîşietoare.
Ea se îndrăgostea nebuneşte şi iubea cu toată forţa de femeie firavă, toată viaţa.. un singur bărbat..
Cea căreia poeţii dedicau cele mai frumoase versuri şi căreia îi cîntau serenade.
Cea care era adevărată prin toată suflarea, mereu elegantă şi sinceră..

Ea nu mai este astfel astăzi. Nu ar supravieţui în lumea nouă.



imagine