22280-6387552-7.jpg
     Zicea bine bătrânul Heraclit: destinul este propriul caracter. În ipostaza mea de pribeag, pus în faţa unei alegeri, performanţele unui caracter erau şifonate ca naiba. Mai ales my self-caracterul, căci prin posibilismul său ADN-ic, tare mai vroiam să mă investesc în ambele părţi. Aşa-mi era destinul. Cel puţin aşa mi-l imaginam eu să fie. La IRIM însă totul se deformează, se topeşte în negura pramatiilor succesive, iar lucrurile rămân în zodia imposturii grandomane. Alegerea mea n-avea să facă excepţie. Greu de înţeles ce-o fi fost în capul meu când am păşit năpraznic pe calea pribegiei, dar... carpe diem. I don't give a fuck! Fie ce-o fi! Coridoraşul îngust către blocul ''A'' arăta cum nu se poate mai jalnic. Pe pereţi mucegai verde în stilul ''Verde pentru Moldova'' şi haotic câte un poster PlayRimi cu Platon, Adam Smith, Marx, Aristotel, Durkheim, Hegel, Ricardo, Dahl, Ţâgancov, Kant - toţi scremându-se să arate cât mai nud în numele ştiinţei. ''Oare de ce dracu' le-o fi trebuind oameni de ştiinţă dezgoliţi? Poate că le excită minţile în drum spre aulele studenţeşti, astfel ridicându-se randamentul învăţământului? Da' poate invers, în drum spre protocronicele săli, profii fac o labă, profele o mână şi... se relaxează lumea, care şi cum poate, înainte de extenuantele prelegeri... că la seminare e jale mare...''     Până la urmă nu ardeam de curiozitate să aflu. Simplul gând că tot felul de pidorgi stau pe pereţi, iar alţii visează la ei, mi-a fost destul ca să-mi borăsc o kilă de maţ gros. Nefericirea încă mai făcea din mine un suferind... Maţele se scurseseră pe puţinele scări de la capătul culoarului, iar eu când am dat să trec mai departe de orgiile compatibilităţii conştiente, am tras o căzătură de mi-am văzut anii studenţiei în 3 fracţiuni de secundă.    - Hristosu' mătii di copchil prost cu bube-n cap! Şi-i băi cu tini? Ba afarî zbori, bai aişi! Astranaft hrenav! Şi, ţî-s coaili pre' mari şi nu poţi merge ca tătî lumea?    - Nu dom' Viqea. Un tâmpit accident. Sunt bine.    - Huinea tăt asta! Axident, ni axident. Tu pîn' la catedra di la citfiortîi ătaj ai sî-ţ ruchi capu, nah'!    - Ei haida... şi dumneavoastră! Nu-i bucuros IRIMu' de venirea mea. Nu-i bucuros şi gata. Numai de ghinion am parte.    - Ladna. Dă s mărg cu tini. Todiuna n-am şi faşi la portal ori în budca şeea a me'. An sî-ţ şiu un fel di hid.    - Ghid?    - Anghidrid!    Chiar aveam mare nevoie de un ghid. Cine altcineva să-mi povestească toate detaliile şi bârfele de după plecarea mea şi până la revenire? Numai Viqea.    - Ţîi minti sportivnîi zal?     - Sala sportivă? Da, cum să nu!    - Amuia acolo îi labarator. Sî fac experimenti cu mozgu' uman. Îmbogăţîrea şelulelor nervoase cu cîcat proteic. Dacî tăt a s iasî ghini, IRIMu' o s fie prima universitate cari produşi Descartişi la scară largî. A sî videm, poati tfarim şî vro' doi di Spinozişi, da' asta cu timpu'.    - Cool! Inteligenţă în cantităţi industriale! Fain!    - Pojîviom, uvidim!     Înaintăm. Viqea zâmbeşte a lehamite. Pe stânga, ex-locul sfântului xerox. Acu' - Irimerox. Un aparat greoi, înalt ca un duş, trecut prin tranziţia abuzivă a timpului, strălucea a nou.    -  Ce-i asta? am întrebat eu, oarecum prizat de privelişte.
    - Copierniţa şi tiparniţa din minţi. Îi un fel di pribor maistrit di gheaghea Bârgău. Cînd pi la noi vini vrun doţănt, noi îl rugăm sî întri în priboru ista. Îi copiem tăti spasobnastili. Di fapt asta o devinit deamu' o tradiţîi, sî ti laş copigrafiet la noi. Îi ca un fel di aftograf. Şî apoi tăt şi am copiet, înmulţîm, multiplicăm şi punim în mîncari, în apî, în haini, în bîtavuhî... pisti tăt. Aşă cî lumea s şie mai dişteaptî. Şî, ghini zîşi, asta îî acţăsîbil numai pentru doctorii habilitaţi şi unii studenţi, căpuşoarele cărora se implică activ printre lindicurile profesorale.    - Pupîncurism?    -  Da, lingajopism.    - Să-nţeleg că fenomenul e ridicat la rang de oficial spre obligatoriu?    - Dap' cum. Fără asta institutu' n-ave' sî exîste. Asta jă îi la baza noastrî di la temelie. Noi iaca chiar di la următoarea aniversari plănuim sî ni schimbăm şi stema: un cur păros, poate a rectorului, poate a ministrului, cu o limbă firavî întrînsu'. Puternic, aşă-i? Da' cît simbolism îi aişi! Poati o s-o faşim 3triDă, ca efectul sî fie cît mai mare, cu miros şi sunet. Tu închipuiţ şi pizdata!    - Nu comentez.

di di

c51gcUuO3BI