Cu sucul în mână mi-am continuat itinerariul de vis. Prin jaluzele străbăteau licăriri de sori, nemachiate şi prosteşti. Da, erau fără valoare în zilnica lor existenţă, căci luminau un întuneric neghiob. Şi mă buimăcea nu atât întunericul, cât umbra lăsată de el. Nimic nu se schimbase, nimic n-avuse loc. Materializarea unor asemenea fapte, trezea în mine monştrii nostalgiei: acelaşi hol de ospiciu, aceeaşi pereţi desprinşi parcă din vremea când Brejnev avea la lună, acelaşi mediu ambulant, nedetronat. Îmi dădeam uşor seama că proverbul ''Omul sfinţeşte locul'' nu era relevant în conjunctura dată. Infim, culegeam silenţios din matricea universitară, proteine filozofice... La treisprezece paşi de aceste gânduri, mi se crăcăna în faţă, o bifurcaţie luminoasă: pe stânga, calea pribegiei către panoramicul bloc ''A''; pe dreapta, calea perspectiv-contextuală, spre rectorat. ''De ce? De ce trebuie să aleg? Le vreau pe ambele! '' - urla subconştientul, într-o isterie prodigioasă. - Pentru că nu mai ai cale înapoi! Pentru că te pun la încercare, milostivule vizitator! a răsunat un glas răguşit, dar blând. - Încercare? Eu nu pentru asta am bătut atâta drum! Dumnezău, tu eşti? Cine eşti? Arată-te! - Nu te teme! Sunt Eu, părintele-fondator, arhimandritul în paraclis de spermă, hirotonitul pulii, preafericitul prezervativ ceresc, Clementin BeNucă. Sunt aici să te îndrum. - Domnul BeNucă? Vai, ce onoare pe umerii mei de fost student blasfemitor!
- Aşăi? - Dapăi cum să nu! Frapat nu de prezenţa dumneavoastră (i)d(iot)eică, ci de obrăznicia în a mă îndruma. Tu pe mine să mă sfătui? Da' ce, eu n-am cap pe umeri? N-am citit din Oxford? Nu l-am ascultat pe Cazacu? N-am conspectat din Strechii? Ia lasă-mă te rog, mă descurc şi singur! - Nebănuite sunt căile universitare! Ai grijă! - Pe vârf de ciocălău te-am văzut! Oricum, bodaprosti! - Mergi cu bine! - Apropo, de ce nu te pot vedea? Eşti cumva o stafie? - Cam aşa ceva; sunt o sinergie a tuturor experienţelor tale dialectice, empirice şi fenomenologice. - Păi cu atât mai mult, du-te naibii! - Eu deja sunt aici... Tăcere... Durere... Chin... Destin... Nu fusăi niciodată atât de tăcut... Eram un ''no comment'' ambulant, fix ca un student naiv care citeşte în ediţia de iunie a ''Abiturientului'' multe grozăvii despre viitoarea parteneră pedagogică, închiriată pentru trei ani... ce poate, ce nu poate, ce are, ce nu are... cât şi cum... de ce şi pentru ce... ar fi trebuit să mă întorc din drum...
