Dragi cititori, în primul rând la mulţi ani şi tot ce vă doriţi în noul an!
De mic copil am fost atras de jocurile logice de la puzzle-uri la şah… şi multe alte jocuri care să-ţi pună mintea, dar mai ales nervii la grea încercare. Astăzi vă voi vorbi despre cubul Rubik despre care sunt sigur că ştiţi cu toţii.
Cubul Rubik in varianta cea mai populara 3x3x3
Aflat în concediu de sărbători la părinţii prietenei mele, am descoperit în casa acestora un astfel de cub Rubik. Mi-am amintit imediat că am avut şi eu unul în copilărie şi pe care, bineînţeles că nu l-am rezolvat niciodată. De fapt, până astăzi chiar am crezut că trebuie să fii geniu ca să poţi rezolva un asemenea „puzzle”.
Şi uite că totuşi astăzi am reuşit! După o săptămână de nervi, înjurături şi ambiţie inutilă (ar spune unii), cubul a fost rezolvat !

Cubul rezolvat de mine
Cubul rezolvat de mine
Nu am pus la socoteală cum, cubul mi s-a dezasamblat de câteva ori în mână (nefiind unul de bună calitate), chiar când eram aproape de rezolvare, de fiecare dată trebuind să-l reasamblez (haotic) şi s-o iau de la început.
Un cub dezasamblat
Mă întrebaţi acum daca nu cumva mi-a trecut prin cap să…
. Ei bine, nu. Nu vreau sa mint pe nimeni, pentru că m-aş minţi pe mine în primul rând. Cubul este rezolvat chiar de mine fără să trişez. Dacă aveţi vreunul pe acasă şi nu îi găsiţi rezolvarea, vă stau la dispoziţie.
În încheiere doresc să mulţumesc prietenei noastre, Mariana pentru încă un articol ce mi l-a găzduit pe blogul ei.