Anul 2010 a fost frumos, dar îmbrăcat într-un costum urât- motiv să îţi dai seama de anumite lucruri. De exemplu, cine te iubeşte pentru ceea ce eşti, cine e sincer, cine îţi rămâne alături, cine te apreciază, cine încearcă să te înţeleagă…
Fiecare dintre noi suntem ca un an. Atât de hotărâţi ca de la întâi sau de la o luni să ne schimbăm, atât de hotărâţi să fim mai buni, atât de hotărâţi să facem lucruri noi şi- după ce ne îmbătăm entuziasmul într-un pahar de şampanie- suntem cu un an mai mari, dar cu atâţia ani de regrete şi amintiri în urmă…
Anul 2010 a fost ca o cutie de pantofi- care mi-au plăcut la nebunie, dar care m-au ros. Care m-au ridicat cu 10 cm, dar mi-au micşorat lucrurile din jur cu alţi 10. Chiar şi aşa, i-am purtat, am zâmbit şi am mulţumit când mi se spunea că îmi stă bine. Acasă, îi aruncam cât colo. După aia îi luam, îi ştergeam şi îi puneam în cutie- până la următoarea durere.
Anul 2010 a fost ca o vale la plecare şi ca un deal, la întoarcere. A fost ca un râu care trece peste pietrele ce rămân. A fost ca zi de plajă superbă peste un corp fără loţiune de protecţie. Anul 2010 a fost plin de momente când am plâns de bucurie şi am râs de necaz.
Anul 2010 a fost al 23-lea din viaţa mea şi sunt recunoscătoare- în urmă cu 10 ani, în 2000, credeam că o să dispară Pământul- ca după aia previziunile să se amâne cu alţi 10 ani. Am trecut şi peste asta, soarele e la locul lui, luna e la locul ei; nu sunt aşa sigură în ceea ce priveşte Antarctica…
Anul 2010, ca ceilalţi ani, a fost unul care, la ora 24:00 nu mi-a părut că a plecat. Am fost mai degrabă preocupată să mă găsească 2011 zâmbitoare şi fără resentimente- l-am preîntâmpinat ca pe un străin care a bătut la uşă şi nu înţeleg- de ce eu trebui să mă bucur de el, când nici nu sunt sigură dacă e unul bun sau rău.
-Cioc-Cioc.
-Cine e acolo?
-Paharele de cristal…
Filed under: de la lume adunate
