DIN BLOGURILE MOLDOVEI
We’re doomed
E oficial: suntem in top. Pe primul loc in topul tarilor cu cel mai mic respect pentru drepturile omului. Moldova a platit (din bugetul de stat, evident) deja despagubiri de milioane de euro celor de care si-a batut joc, pe care i-a purtat prin 3 instante, dar si-au gasit dreptatea doar la CEDO. Mai grav e ca in ciuda atator precedente, situatia nu se schimba in bine, autoritatile insista cu incapatanare in eroare. Sute de dosare isi asteapta randul la CEDO si numarul lor e in continua crestere.
Recent, Voronin gasise o solutie originala pentru problema condamnarilor Moldovei la CEDO - sa ignore deciziile Curtii! Mda, perfect. Si isi face griji ca “imaginea tarii” ar putea fi afectata daca cel care ne va reprezenta la Eurovision nu va fi suficient de bun. Bleah…
Am simtit pe propria piele cum e sa-ti fie incalcate drepturile in MD, cum sunt calcate in picioare libertatea de exprimare, dreptul la intrunire, la un proces echitabil. Stiu cat de talentati sunt la fabricat dosare pentru oamenii considerati incomozi. Si cat de cacaciosi sunt judecatorii care emit decizii nedrepte si ilegale cu buna stiinta, pentru a-si servi patronii.
Si cum orice om liber e un pericol pentru ei, nu m-as mira sa inceapa maine-poimaine sa cenzureze si pe internet, daca viseaza Voronin intr-o noapte.
La ce te poti astepta de la un stat politienesc, condus de un general KGB?