Stă-o copilă încă mică cu lacrimi pe față.
Plânge-acolo de ceva timp, plânge ea acuma
Afară-i ninge și e frig ea este doar una.
Un bărbat înalt,grăbit merge el spre casă
Vede fetița plângând, cât e de frumoasă
Se oprește lângă ea, lacrima îi șterge
E sărată ca și marea, iar obrazul rece.
-Mama nu mai e acum , mi-a furat-o cerul
Suferință-n ea e multă o îngheață gerul
Bărbatul prins de-a ei tristețe, în a ei durere
Pentru ea zâmbetul mamei este o avere.
Sta pe bancă lângă ea pierderea să nu o doară
Îi arată niște ciori cum spre zare zboară
Apoi stă el neclintit nuștie cum să-nceapă
și acum prinde l-a glas și da tată-ntreabă.
-Mama nu a vrut să moară,nici nu-i era timpul
Tata beat atunci era și-n ea a înfipt cuțitul
Aș vrea pe mama s-o cuprind, acum să mă ajute
Să-i zic cât mie de dor acum aș vrea să mă asculte.
Bărbatul trist și disperat acum la ușă bate
-Uite draga mea acum el e al tău frate
În ușă sta un băiat mic ce privește afară
O privea pe ea și... dorea de mult o surioară.
Și mamă ea avea acum, iubită era și de tată
Dar vine-n fiecare zi unde mama-e înmormântată
Nu poate rana să și-o coase încă o mai doare
Cu o garoafă acum în mâini e o fată mare.
