1. Întunericul pare să curgă din oameni şi noaptea nu mai e un ciclu al luminii.
Niciodată nu mi-e mai frică de oameni decît noaptea. Răscolesc tăcerile din jurul meu. Undeva, mă veghează.

2. Visele sunt, în fond, lucrurile de care mi-e teamă că s-ar putea întîmpla. Trăite într-o formă aproape naturală, uneori, sunt mai vii decît viaţa.
(Exemplu oribil: înainte de teza la biologie, visasem că în ziua în care urma s-o scriu aveam o gaură în mîna stîngă exact acolo unde-mi stau venele şi, disperată, căutam sora medicală.)

3. Unele cărţi te pot face să plîngi nu doar pentru un lucru în sine, ci pentru faptul că-ţi regăseşti propria viaţă, propriul destin, propriile lacrimi scrise în paginile ei.

4. Unii îşi aleg prieteni cu potenţial mai slab, doar pentru că între aceştia s-ar putea evidenţia mult mai uşor.

5. În fiecare din noi aşteaptă un geniu. Totul e doar să-l găseşti.