Recrudescenţa unei noi deşteptări nu s-a lăsat mult aşteptată. Irefutabil, eram iarăşi treaz. Păream un irod new-age, manevrat de o singură manea, maneaua evidenţei cotidiene: ''IRIMaş!, IRIMaş! Cuibuşor de pidaraşi!''. Doar acest sigma-legământ, de a-mi revedea cuşca studenţească, îmi lubrifia supravieţuirea într-o lume atât de malignă. Deduceam cu extaz că nu am mult de privegheat împrejurimile. Instituţia cu patru etaje şi jumătate radia cu impulsuri seducătoare. Eram la o zvârlitură de băţ. Un mic efort şi eram salvat. Un mic efort... Cu acest prilej, mă gândii că o aprovizionare cu energie nu-mi încurca deloc. Mi-am umplut ghebul cu puroi de lamă, puhav, dulceag şi în mare cantitate pe străzile Chişingtown-ului. Am mai tras 6Ω gâturi de ser coţofănesc şi m-am pus în mişcare. Mergeam şi mergeam, sfidător, la fel cum o făceam acum 2281 de ani în urmă. Cândva, porţiunea de drum dintre Gemenii şi Moldova Gaz se numea ''Caldarâm galvanizat''. Un nume bine meritat, căci pe la mijloc din mijloc de drum se afla Oxfordul Europei de Sud-Est. Un brav Institut se ridica măreţ, la lumina stelelor prostiei, în văzul tuturor muritorilor. El galvaniza inteligenţa şi agerimea ţării, chiar a regiunii. Era ca un reactor nuclear, în care se fermentau cele mai cenuşii eminenţe, emiţătoare de deşteptăciune şi profesionalism. Odată păşit pe acest drum, feed-backul era înfăptuit. Chiar şi Einstein, fiind pe patul de moarte, a reuşit să le şoptească apropiaţilor: ''În Univers totul e relativ, în afară de IRIM. Aveţi grijă de el!''. Şi a murit cu sufletul împăcat. Îmi doream să mor şi eu, ca Einstein, mulţumit. Poate mai satisfăcut, pentru că aveam să-l revăd numaidecât. După nici trei faze aleatorii cobăite, în cele din urmă, nepupând moaştele siameze ale tandemului ÎPS Vladâca-Pasat, am ajuns la marea circumvoluţie honoris causa - fosta mea universitate. În sfârşit ajunsesem. Umbra luminoasă a lunii îi dădea o grimasă atât de academică, încât am plâns în hohote. Era ultra mega super. Orice fragment, parte, porţiune, structură arhitecturală al acestui edificiu citadin demonstra galanterie ştiinţifică. Cu un însăilat lingvistic demn de invidiat, am glorificat momentul printr-un growl death-metal: '' O dat sfântu' Zebedeu şi am ajuns! În paştele măsâi!''. Da, ajunsesem... Aici, unde se roade granitul ştiinţei... Aici, unde Chuck Norris a atins nirvana ascultându-l pe Gavriliţă... Aici, unde DEX-ul îşi perpetuează menstruaţia lingvistică de atâtea neologisme auzite... Un vis era pe cale să se înfăptuiască. Nu-mi venea să-mi cred ochilor... Eram la IRIM şi IRIM-ul era cu mine...
