*
Îmi zic că rar confrate-scriitor care nu a folosit sau nu s-ar fi gândit să folosească în vreun context anume celebrul, seducătorul adagiu „Frumuseţea va salva lumea”. Mi s-a întâmplat şi mie să apelez, nu o singură dată, la metafora în cauză. Dar, la un moment dat, citesc la Erofeev (nu mai sunt sigur dacă la Venedikt sau la Viktor… pare-se la Viktor, totuşi, în Enciclopedia sufletului rus…) că – reţine, lume! – nicăieri în opera lui Fiodor Mihailovici Dostoievski nu veţi găsi „o atare frază” (care, ar reieşi, i se… atribuie). În primul moment, am rămas de-a dreptul contrariat de respectiva aserţiune dubitativă. Şi – hai prin lume! Cu cercetatul, cu întrebatul, cu precizatul: A spus sau nu a spus, a scris sau nu a scris aşa ceva Dostoievski? Mai întâi am încercat să-mi dau la maxim memoria, ca să aflu dacă mi s-a întâmplat să întâlnesc undeva la marele prozator ideea cu Frumuseţea. Parcă da… Dar unde anume?... Uite, de aici şi regretul că de cam mulţi ani nu am recitit Dostoievski… Şi câte altele nu am mai recitit… Ar trebui, dar… Cam suntem lipsiţi de… darul timpului necesar pentru revenirile necesare. Acum câteva săptămâni, la Iaşi, l-am întâlnit pe unul dintre exegeţii creaţiei lui Fiodor Mihailovici – pe Serghei Belov, venit din Sankt-Petersburg la manifestările legate de comemorarea a 100 de ani de la moartea unui alt mare prozator, Lev Tolstoi. [De altfel, fără a-l considera pe autorul romanului „Război şi pace” rival… – sau, cine ştie? – Dostoievski îi scria soţiei (în decembrie 1874): «Ieri am citit în „Grajdanin” (Cetăţeanul) că Lev Tolstoi şi-a vândut romanul (Anna Karenina) la „Russki vestnik” (Vestitorul rus), 40 de coli, cu câte 500 de ruble coala... Iar mie nu se puteau hotărî să-mi dea barem 250 de ruble, pe când lui Tolstoi, fără probleme, i-au plătit câte 500! Mda, prea ieftin mă preţuiesc ei, fiindcă eu îmi duc existenţa din muncă». Această constatare amară consună, dramatic, cu remarca lui Vigny: A te naşte fără avere e cea mai mare nenorocire…] Colegul de pe malurile Nevei mi-a spus exact următoarele (eram împreună cu Nichita Danilov şi cu poetul din Moscova Evgheni Stepanov): «Fraza este din romanul „Idiotul”, dar sună altfel: „Krasotoiu spasiotsea mir” (Prin frumuseţe lumea se va salva)». I-am mulţumit dlui Belov, chiar dacă, revenit la Chişinău, căutând în celebrul roman, fraza am găsit-o totuşi în… prima variantă, cea mai invocată: „Frumuseţea va salva lumea”. Bineînţeles, memoria dlui Belov, coleg aflat la vârsta de 76 de ani, putea să-şi permită o mică imprecizie. E de înţeles, pentru că ni se mai întâmplă şi nouă... Dar totuşi, unde se află varianta – prima, a doua? – „Prin frumuseţe lumea se va salva”? Dragă cititorule, dai de ea în „Fraţii Karamazov”. Şi ea, această variantă, trebuie considerată de bază, Prin Frumuseţe subînţelegându-se Chipul Mântuitorului, Chipul lui Hristos. Între cele două variante ale adagiului există, însă, o deosebire, şi nu doar de nuanţe… Fraza din „Idiotul” (scrisă prima, în ordine cronologică, 1868) e una de plan ideatic secund, dacă ne gândim că în „Fraţii Karamazov” (1880) este solicitată contribuţia lumii însăşi întru salvarea sa (prin frumuseţe). În primul caz, lumea pur şi simplu … „aşteaptă” să fie salvată. În ce mă priveşte, am îndrăznit să glosez la această mare temă cu un scurt poem, scris la sfârşitul secolului trecut şi publicat în volumul „Pe lângă ştreang, steag şi înger” (Ed. Dacia, 2003); poem ce are şi un… versant românesc:
SCRISOARE ÎN ZONA LIBERĂ DINTRE RAI ŞI IAD
=d=
Frate Fiodor Mihailovici D.deja nimeni nu mai crede căfrumuseţea va salva lumeadarcineva naivul gândeşte că lumeaar trebui să salveze frumuseţea...
=b=
Domnule Lucian Blagavă rog a nu vă supăraînsăîn ultima vreme (spernu cea de pe urmă…)de cum merg la ţarăconstat căveşnicia a murit la sat…
Leo Butnaru
---------------:::::::::::::::::::--------------
