continuare…
Răstignere din satul Ţipova
Capitolul VII. Viaţa în mănăstire, minuni, vizitători.
În mănăstire se duce o viaţă monahală conform canoanelor monahismului. Departe de târguri şi oraşe şi lipsită de drumuri de comunicaţie, şosele şi căi ferate, mănăstirea rămâne mai tot timpul anului izolată. În aceste condiţii, călugării duc mai mult o viaţă pastorală. Din munca pământului şi creşterea oilor îşi scot cu greu hrana şi cele trebuincioase vieţii. Îmbrăcămintea şi încălţămintea pentru toţi călugării şi fraţii se lucrează aici la mănăstire, asemenea şi lucrările de stolerie şi dogărie necesare mănăstirii.
Deşi bisericile rupestre din scală prezintă un interes deosebit pentru oameni de ştiinţă, oferind în acelaşi timp prin alezarea lor în malul înalt şi stâncos al Nistrului privelişti de toată măreţia, cărturarii noştri nu-şi îndreaptă paşii prin aceste meleaguri.
Puţini vizitatori sunt de prin împrejurimi. În 1936 mănăstirea a fost vizitată de fostul mitropolit Gurie, iar în 1938 de I.P.S.S. Efrem. În anul 1924 s-a abătut pe la mănăstire mai mulţi membrii ai casei de citire „Prinţul Carol” din Bucovina, comuna Mahala, judeţul Cernăuţi, învăţători, funcţionari şi alţii.
În decursul veacurilor s-au întâmplat multe minuni în această mănăstire, unele au fost date uitării, iar altele se mai păstrează şi azi în amintirea bătrânilor. Cea mai veche minune este aceia arătată în inscripţia episcopului Damian, la 1666: „Această Sfântă Icoană s-a arătat în văzduh deasupra stâncii”.
În ultimul timp, la 1933, şi-au găsit aici vindecarea de bolile nervoase suferinzii Vasile Guja, agronom şi soţia sa Sevastra, din târgul Chiperceni, judeţul Orhei. Pentru amintirea şi proslăvirea acestei minuni înfăptuite prin darul icoanei Maicii Domnului (copia Iversca), domnul agronom Vasile Guja a lăsat la mănăstire descrierea amănunţită a întâmplărilor şi semnelor arătate şi vindecarea sa şi a soţiei sale.
Capitolul VIII. Proprietăţile mănăstirii.
Fără nici o îndoială, la început mănăstirea îşi avea pământurile de muncă pe moşia Gorodiştea, mai târziu, la începutul veacului al XVI-lea, după zidirea mănăstirii Dobrovăţ, pământurile şi schiturile din Scală au fost închinate acestei mănăstiri. La 1756, după răşluirile suferite, logofătul Racoviţă închină din nou schitul cu averile sale mănăstirii Dobrovăţ. La 1842 pământurile schitului sunt trecute în proprietatea mănăstirii Căpriana, judeţul Lăpuşna. La 1904 mănăstirea este împroprietărită de statul rus cu 2 ha şi 1850 m.2 împrejurul bisericii din deal, şi în fine, în urma reformei agrare din 1919, mănăstirea capătă 15 ha pământ arabil pentru muncă.
Astăzi mănăstirea posedă următoarele proprietăţi:
- Parcela A, cu megieşiile din plan, imaşul din Scală situat împrejurul schiturilor din stâncă în suprafaţă de 24 1204 ha.
- Parcela D, cu megieşiile din plan, locul bisericii şi clădirilor din deal, în suprafaţă de 2 1610 ha.
- Parcela J, cu megieşiile din plan, teren provenit din legea agrară prin decret regal nr. 2314/937, situat la 8 km spre miază-noapte de mănăstire, pe moşia Bucişca, în suprafaţă de 15 ha.
- Parcela G, cu vecinătăţile din plan, teren situat în partea de sud-vest a mănăstirii, la 4 km depărtare, în suprafaţă de 12 5381 ha.
- Parcela H şi I, cu megieşiile din plan – via mănăstirii, donată de monahul Gherasim Zaharia, situată în partea de nord-vest, la 2 km depărtare de mănăstire, în suprafaţă de 8 6974 ha.
În total mănăstirea posedă 10 trupuri în suprafaţă de 70 9898 hectare, toate aceste pământuri s-au măsurat din nou în vederea îndreptării hotarelor şi consolidării suprafeţelor, întocmindu-se cu această ocazie planurile şi lucrările trebuitoare.
Odată cu înzestrarea celorlalte mănăstiri din ţară, a fost înzestrată şi mănăsitirea Ştefan cel Mare cu suprafaţă de 50 ha pădure. Prin ordinul nr. 293382 din 10 XI 1938 a Ministerului de Agricultură şi Domenii, mănăstirea a fost înştiinţată despre aceasta, adică că a fost împroprietărită cu suprafaţa de 50 ha pădure din pădurea statului numită Scala Horodiştea.
Făcut astăzi, 15 ianuarie 1939.
Inginer hotarnic, V. Al. Măxinoiu
