Când m-am trezit, noaptea turba... Se lăsase un frig cancerigen. Metanul din aer nu-l mai simţeam, însă domina un iz spurcat de cantină sovietică. Când mă dezmeticii, un detaliu grandios îmi curta privirea: de la unghia degetului mic a piciorului stâng şi până la unghia degetului mare a mâinii drepte, mişuna pe mine, în locul epidermei pierdute, o gamă de licheni papirusieni. La o privire mai atentă, părea hârtie veche, din aia organică, de sorginte vegetală. În regiunea scalpului aveam un extras din ''Ştiinţa Politică'' al ilustrei post-perspectivistei Roşca. În loc de păr, fluturau prin vântul acidulat, rânduri întregi de hipotrofie bibliografică selectivă. Erau versuri bold, durdulii, ce-i dădeau părului un aspect slimos. Pe lângă inimă se lipiseră, printr-o cumsecădenie deosebită, câteva foi metA4 cu poezie dadaistă. Chiar şi Tzara, tipărit alb-negru, îmi înlocuia acum gurguiul drept. În fine, adunătura asta de maculatură era satisfăcătoare, căci, aveam o new-piele bibliotecară, tăbăcită în spirit de institut internaţional. De lighioane eram protejat, cel puţin pentru un timp. ''Toate drumurile duc la IRIM'' spunea o vorbă din vremea jurasicului beniucal. ''Da, într-acolo merg!'', mi-am zis. M-am ridicat din băltoaca de hârţoage. Conform logicii Guţiste ''dacă în calea ta, stimate drumeţule, dai de o fărâmitură de carte semnată Roşca Ludmila / Nazaria Sergiu / Beniuc Valentin / Roşca Simion / Bârgău Mihai / Cazacu Vitalie / Lungu Vasile sau Pancu Vasile, atunci fiul meu, eşti pe calea cea bună''. IRIM îi pe-aproape.'' Cum logica nu dă greş niciodată, în special sofismele şi silogismele de manichiurist, am mers mai departe... Ambianţa pseudo-geostrategică din juru-mi radia a exotism cumpătat: o haită de inorogi albi, cu cornurile negre, au sărit ca arşi din tufari. Nu-i invidiam. Erau fugăriţi de câţiva leopardarici, răi până în măduva genitală. Un nobil reflex de frică m-a spasmat. Într-atât de lamentabil, încât am leşinat din nou. Nu înainte ca să-mi borăsc apofizic câteva relicve carnale. Halal...
