cînd eram mică, lumea mea începea din odaia plină de mister în care creșteau odată cu mine vise și ea se întindea pîn n ograda liceului...apoi pîn n marginea orașului...
vara.. lumea mea se întindea colorată pînă pe litoral..
și era magică și însorită... și frumoasă, atît de simplă, sinceră și luminoasă... așa era pe atunci.
Cu timpul, lumea în care trăiesc .. nu, nu s-a schimbat cred, am început s-o văd altfel.
Ea avea hotarele mult mai largi. Erau deja sute de personaje, diferite la fel și chip.. da și la valoare. au apărut sute de alte culori, nuanțe, arome. Și părea că această lume n-are limite. Și părea k în ea totu este posibil. Că orice se poate întîmpla și că visele sunt undeva aproape... în ograda ta.
Doar un dezavantaj are lumea asta... cu cît mai mare și nelimitată.. cu atît mai rece și departe de tine. Și visele nu-ți mai găsesc ograda ca să se întîmple. Și nu mai este chiar totu așa de posibil și real... și cu cît mai mult se lărgește, cu atît mai mult o vrei mică.
O lume mică.. da a ta.. intimă, simplă și luminoasă.
Așa că începi să-ți îngrădești ograda cu un gard.
și clădești, clădești și clădești...... n gardu cela...
pîn lumea ta rămîne ogradă...
Și o vrei mare napoi
sursă imagine
.
