DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Majoritatea elevilor din sate studiază limba franceză, iar cei din oraşe - engleza
Circa 80 la sută dintre elevii instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general din Moldova studiază în limba română (moldovenească), iar alte circa 20 la sută - în limba rusă. De asemenea, 0,2 la sută dintre elevi studiază în limbile ucraineană, bulgară şi engleză, informează AP FLUX.
În anul de studii 2007-2008, în ierarhia limbilor moderne studiate de elevii din învăţământul primar şi gimnazial pe primul loc s-a situat limba franceză, care era studiată de 51,1 la sută dintre elevii din învăţământul primar şi de 60,4 la sută dintre elevii din învăţământul gimnazial. În învăţământul liceal, de o popularitate mai mare se bucură limba engleză, care este studiată de 73 la sută dintre liceeni. Limba germană este studiată de 2,7 la sută dintre elevii învăţământului primar, 3,4 la sută - gimnazial şi 5,1 la sută - liceal. În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată diferenţe semnificative la capitolul studierea limbii moderne. Astfel, limba franceză este studiată preponderent de către copiii din mediul rural, iar în mediul urban predomină limba engleză.
(more…)