M-au sunat ai mei să-mi amintească să trec pe la catedrală să iau apă sfinţită. Era seara.. Am mers la San Siti şi am cumpărat o Gură a Căinarului mică de culoare albastră. De obicei iau de aia verde, plată. Dar de data asta nu intenţionam să o beau. Albastră, pentru că aia verde seamănă cu culoarea băltoacelor din republica noastra mioritica :D Am aruncat apa în prima ladă pe care am întâlnit-o. Imagine: eram în parc, cu o sticlă de apă întoarsă invers, fără dop. Nu mă vedea nimeni, pentru că nu am auzit nici un chicotit în jur. Dacă NB nu avea să arunce cele 2 sticle cu apă, pe care le avuse în geantă înainte ca să dea de mine, avea să nu trec prin acest MARE CHIN. Era rând lângă clopotniţă. Un rând mare, dar toată lumea statea nemişcată. Ne-am apropiat de prima doamnă care păzea primul robinet cu aşa numita ”agheazmă”(am spus corect?) Dialogul a decurs cam în felul cum urmează: - Bună ziua, ce se întâmpla aici? - Nu stiu! spuse cu ochi pierduţi, căutând poate pe altcineva să ne explice. - Bine, da’ de ce nu deschideţi robinetul să luati apa sfinţită? - Nu stiu. Nasosu cretcă e stricat! Raspunsul fu’ acelaşi. NU ŞTIU. Ne-am dat seama că ”de afară” nu mai puteam obţine informaţie utilă. Intraţi în catedrală am descoperit că era mai cald, de la lumânări, cred. Cânta corul, iar preoţii vorbeau în rusă. Se vede că înăuntru, se sfinţea apa care era afară. Tu ştii de unde vine apa ‘’sfinţită” :) ? Eu am inţeles că de la Apa Canal. Direct. Mai târziu, se terminase slujba şi oamenii puteau lua apa deja. Aşa dar, in timp ce partea importantă se facea în biserică, cei mai grăbiţi aşteptau ca doar să se deschidă robinetele, să ia cu ei apa miraculoasă şi s-o ştearga acasă. În ce fel de lume trăim?