Cand nu sunt bine sufleteste (ma simt nedreptatita, ranita, neputiincioasa etc.), starea asta se traduce, fizic, intr-o senzatie de greata. N-am mai simtit-o mult timp. Pana astazi. Eram in maxi-taxi, in drum spre casa. Au urcat doi tineri si s-au asezat langa mine (stateam in spate). Erau zgomotosi, vorbeau in gura mare, foloseau un limbaj nu prea potrivit, care trada o educatie… modesta. Nu le-am dat mare atentie, nu sunt tocmai raritate asemenea manifestari. Dar cand unul dintre ei a inceput sa-i povesteasca celuilalt cum l-a batut pe unul care “a indraznit” sa-i ceara o tigara, mi s-a facut rau, pur si simplu. Vorbea cu voce tare, cum spuneam, vedeam ca si ceilalti pasageri sunt deranjati, dar, ciudat, toti au tacut, nu se mai auzea nimic in afara de povestea taranoiului. Iar el ii dadea inainte, cu detalii, fara urma de jena, despre cum era “aproape treaz” cand l-a scos afara pe “vinovat” si… “Am inceput sa-l lovesc intai in fata. El incerca sa zica ceva, dar n-aveam eu timp sa-i ascult prostiile. Apoi a cazut. Dadeam in el cu picioarele pe unde nimeream. Il dadeam cu capul de pereti, de copaci, ce gaseam. M-am murdarit de sange si m-am enervat si mai tare…” Prietenul lui comenta, aprobandu-i orice cuvant. “Eroul” mai povestea si ca victima furiei lui de neandertal zace in spital, ca s-a pomenit cu politia la usa, dar “mentii au inteles ca eu aveam dreptate”. N-am mai rezistat si l-am rugat pe sofer sa opreasca. Am facut restul drumului pe jos. Nu-mi puteam scoate din minte seninatatea, ba chiar mandria cu care-si etala respectivul performantele. Nici normalitatea afisata de celalalt, ca reactie la cele auzite. Cu groaza am realizat ca povestea aceea putea fi a oricaruia dintre noi. Nici nu stim de cate ori ne intersectam zilnic cu indivizi care isi rezolva problemele prin violenta si li se pare normal, ba chiar se distreaza. Civilizatie, democratie, drepturile omului? Mai poti pomeni despre astea cand vezi pumnul intre ochi sau ai cutitul la beregata? Stam in castelele noastre de fildes, ne place sa credem ca suntem mai buni, ca putem vedea doar la stiri asemenea atrocitati, ca suntem cetateni-model si noua nu ni se poate intampla asa ceva. Iar barbarii sunt printre noi. Langa noi. In noi.