Am şi eu o experienţă clară privind forţa ei - a autosugestiei.Eram încă mică pe atunci. Mult prea mică să înţeleg ce şi cum s-a întîmplat, da în special de ce?!O prietenă a mamei fusese operată de apendicită. Da nu despre asta voi povesti :DDeoarece obişnuiam să merg cu mama la toate evenimentele extracurriculare, aşa a fost şi atunci cînd am mers în vizită la tanti. Şi ea sărmana, chinuită, n palată de spital sovietic, se plîngea cu lux de amănunte pe experienţa proaspătă... de la simptomatică şi pînă la mirosuri... care, nu tre s vă explic, în spital îs deosebite.Eu, cea pe care ele nu o observau acolo alături, am rămas departe de alte detalii. Şi am rămas la simptome. Cu privirea ţintită şi okii mari, le tot repetam în gînd de parcă învăţam o poezie.Vizita luase sfîrşit într-un hall mare, pe unde permanent se deplasau medici, vizitatori şi.. pacienţi, de care nici nu vreau să-mi amintesc :S Da poezia, pe care am învăţat-o a început în mod straniu să-mi complice viaţa... pentru că a început să se manifeste pe mine.În cîteva zile deja îmi imaginam cu mintea clară şi nesilită de nimeni că am febră, dureri (pe unde îmi imaginam eu că urmau ele să fie...) prin zona abdomenului, nu pot să zik mai exact pentru k mai tîrziu am înţeles k nu durea de fapt nimic, şi încă vomă... beaki... vomă.toate acestea la un copil sănătos şi toate senzaţii absolut reale... cel puţin aşa păreau. mai real nici k se putea.Şi îmi amintesc perfect starea.. de frică "voi fi operată şi eu".. :sA fost kiar un coşmar. Şi bănuiesc k nu doar pentru mine. Mamei i-a luat mult să mă convingă de faptu k îs ok şi că nu fac febră şi că era vorba doar de efectu complex a mai multor factori.Abia atunci, cînd vorbele au răzbătut cu greu la conştientu şi subconştientu meu, abia atunci, toate au trecut imediat. De parcă nici n-au fost.iaka şă. aveţi grijă.. cu subconştientu nu se glumeşte. testat!
sursa imagine
