În weekend, mergând spre acel eveniment cu un coleg de serviciu camerunez, ne cam pierdusem pe drum. Două fetiţe de vreo 7-8 ani s-au apropiat de noi şi s-au oferit să ne arate unde se află curtea şcolii în care avea loc serbarea. Noi am acceptat. Aici a început cel mai mare eveniment din viaţa acestora. Alergau fericite şi se şoşoteau, trăgând cu ochiul uneori, după care ruşinate fugeau înainte, imaginându-şi deja cum au sa povestească părinţilor, prietenelor cum au ajutat o femeie albă şi i-au arătat calea spre curtea şcolii. Una din ele a încercat să vorbească în engleză cu mine, ceea ce e mai rar întâlnit, iar eu zâmbind am lăudat-o şi am mângâiat-o pe umăr. Fericirea din ochii acesteia era nemaipomenită, e poate prima dată când a vorbit cu o femeie albă şi a fost atinsă de aceasta. Colegul meu îmi spuse mai târziu, că nici nu-mi pot imagina câte gânduri au trecut prin capul acestora în timp ce mergeam împreună, de unde vin, cum trăiesc, ce fac, cum e să fii albă, etc… Trist.

Păcat că nu am prins fetiţele în poză, dar ăsta e drumul pe care mergeam.

“Don’t you know i’m talking about a revolution..”