stelapopa.unimedia.mdFiecare dintre noi se deosebeşte de ceilalţi prin ceva anume. Unii au clasă, alţii au o familie, o cultură, o educaţie. Educaţia fiecăruia dintre noi se simte în cei 7 ani de acasa, spunea cineva.

Dar eu nu prea sunt de aceeiaşi părere. Educaţia în urma căruia se evidenţiază caracterul omului nu se poate forma doar în primii ani de viaţa. Atunci cea mai mare responsabilitate pe care o aveam era jucaria care nu trebuia pierdută şi să mâncăm totul din farfurie.

Când am citit articolul despre cei “7 ani de acasă în troleu” în ziarul “Capitala”, în cadrul lecţiei ce o aveam acolo, cu toţi am reacţionat diferit. “De ce mereu dimineaţa troleul e plin doar de bătrâni? De unde vin şi încotro se îndreaptă?”, ne-am intrebat noi.

“Unde pleacă ei la 7 dimineaţa? Au ore, întârzie la serviciu? De ce doamnele în vârstă sunt atât de impertinente şi ridică de pe scaun doar tinerele, pe când de baieţi şi bărbaţi nici nu se apropie?

De ce în fiecare dimineaţa vedem aceleaşi doamne, dar în haine diferite, cu buze vopsite în roşu aprins şi cu fard verde aprins deasupra ochilor? Vor să arate o nouă modă pentru domnişoarele din ziua de azi? emsal.wordpress.comDe ce aceste acţiuni se repeta pe parcursul întregei zile, în 7 zile pe săptămâna, în 12 luni pe an? De ce cred ei, că nu le oferim locul de pe scaun din lipsă de educaţie? De ce nu se întreabă, ”Poate n-au dormit toată noaptea şi au învăţat pentru vreo lucrare, de asta dormitează acum?”

Dar îndată încep a striga: ”Şi, ai fost pe la discotecă tătă noaptea, ai dansat şi amu pe scaun vrei să stai, da? Dă-te la o parte să mă aşez eu, nu vezi că sunt mai în vârstă?”

Ei, bine suntem tineri, dar asta e o crima? Ei nu au fost tineri? Mereu ofereau locurile în troleu? Nu prea cred… Şi daca tot vor atâta să stea pe scaun, de ce nu merg cu un taxi? Acolo vor gasi tot comfortul şi spaţiul de care au nevoie. Oare nu pot să meargă şi ei în linişte, să nu fie atât de impertinenţi şi scandalagioşi de dimineaţă, încât să strice dispoziţia tuturor pe intreaga zi???Pot, şi încă cum… doar că trebuie ei cumva sa se manifeste.

Urăsc dimineţile, anume din acest motiv. Urăsc troleul, dar nevoia mă impune să îl folosesc zilnic, căci schimb câte 7-8 troleie şi în fiecare dimineaţa aceiaşi poveste… Nu mai popoint.mdt!!!

Stimate autorităti, FACE-ŢI ceva!!! Chiar dacă nu pare, dar în curând lupta pentru scaunele din troleu poate progresa destul de violent… Poate ar fi bine să includeţi, nişte autocare speciale pentru persoanele în etate, sau doar pentru studenţi, măcar dimineţile când ele sunt extreme de aglomerate…

P.S. Îmi cer scuze faţă de celelalte persoane în etate, care sunt empatici cu tinerii.

P.S. p.s. L-am scris în anul I de facultate, dar de atunci nu s-au schimbat prea multe, poate din motiv că am început să merg mai mult pe jos. ;)