Ceea ce tu legi de pământ, se leagă şi în cer
Constantin Brâncuşi
În pragul alegerilor anticipate care vor avea loc la 28 noiembrie 2010 în RM(România Micâ) aş vrea să scriu câteva cuvinte referitor la activitatea nucleului asociaţiei moldovenilor „Moldova – Canada Linc” din Toronto, căci ei vor reprezenta comisia şi observatorii electorali si totodată să răspund scrisorii primite de la Dorin Ciupac, unul din liderii ei.
După cum mă cunoaşte cercul meu de cunoscuţi şi cititori eu sunt un om care-şi iubeşte meleagul natal şi oamenii lui, tradiţiile şi obiceiurile semănate în sufletul meu de părinţii şi bunei, sunt purtătorul şi promovatorul sfintelor valori naţionale ale neamului…deci sunt un Unionist înveterat, membru al FDRM, luptător împotriva moldovenismului primitiv.
Scriu aceste rânduri pentru stima şi dragostea pe care o nutresc faţă de pământenii mei aflaţi peste hotarele Basarabiei, căror „şansa de a trăi într-o lume liberă se poate manifesta chiar printr-un sentiment de mândrie de reuşită în viaţă” – după cum menţionează şi prietenul meu scriitorul Alexandru Tomescu. Nu e uşor sa te adaptezi, să preiai un mod de viaţă diferit de al nostru, al basarabenilor. În Canada se află toate neamurile lumii. Aici găsim o societate multirasială şi etnică, diferite limbi, culturi şi ideologii. Ca să te integrezi în această societate e nevoie s-o accepţi, necătând la diferenţele enumărate mai sus. Foarte frumos a scris Corneliu Florea, doctor şi scriitor român canadian: – „Avem culori şi aspecte diferite, dar la fel ca florile, putem sta în acelaşi buchet. Da, cultural şi educativ, suntem diferiţi, dar pentru fiecarese se găseşte o ocupaţie în folosul societăţii…”
Care mai greu, care mai uşor, au fost primiţi în sânul societăţii şi pământenii noştri, adaptându-se la modul de viaţă canadian. Dorin Ciupac, Lia şi Victor Popovici, nişte tineri entuziaşti, cu un suflet mare şi bun , chiar aflându-se la oceanica îndepărtare de meleagul natal, n-au uitat de cei mai trişti ca dânşii din Basarabia. S-au sfătuit prieteneşte cum să facă şi prin ce modalităţi să-i ajute. După alegerile din aprilie 2009 au organizat la 11 aprilie 2009, în Toronto un miting de protest pentru susţinerea tinerilor revoluţionari din RM(România Mică), ridicaţi la luptă împotriva guvernării comuniste ce-au fraudat alegerile parlamentare. La manifestare au luat parte activă circa 50 de români basarabeni, printre care V,ictoria şi Valeriu Şarban, Mariana şi Oleg Bagrin, soţii Luchian, Tatiana şi Victor Cazacu şi alţii, ţinând în faţă placatele „Jos comunismul”, „Voi m-aţi dus de-acasă”, „Studenţii! Noi suntem cu voi!” şi altele.
Din iniţiativa lui Dorin Ciupac şi Victor Cazacu a fost trimis un cadou de Crăciun pe aripile fulgilor de nea copiilor din gimnaziul-internat pentru copii orfani din Căzăneşti, jud. Orhei- un spectacol al teatrului „Guguţă” din Chişinău.
Până la urmă aceşti mărinimoşi tineri au hotărât să înfiinţeze o societate culturală, nonprofit, nonguvernamentală, alcătuită din pământenii noştri, „Moldova- Canada Linc”. Despre acest eveniment, care mi-a trezit unele rezerve am scris un articol, dar care ]l-am conservat, zicând, că tinerii sunt derutaţi, cu speranţa că se vor îndrepta pe calea dreaptă…dar articolul trimis la http://acasanews.com/?p=570 mi-a scapat din vedere, primind de la Dorin o scrisoare în care se arată indignat de cele scrise. Bine. Am scris poate prea dur, dar în această perioadă, când toţi adevăraţii fii ai neamului român basarabean luptă pentru întregirea Ţării, pentru Unirea cu Patria-mamă, noi dăm naştere unor societăţi la care demult visează Kremlinul şi Voronin, societăţi ale moldovenilor, prin aceasta încurajindu-i, că iată, poporul recunoaşte, că suntem moldoveni, diferit de români. Iar de aici şi că avem o limbă diferită de a lor…adică, încurajăm prostia şi neadevărul istoric- născocirea unei noi etnii, popor nou- moldovenii. Dar trebuie să ne gândim, ce zic moldovenii din dreapta prutului?
Eu am înţeles, că v-aţi rătăcit puţin, băieţi, şi azi văd, că lucrurile se îndreaptă. Să dea Domnul ca toate societăţile moldovenilor să devină societăţi ale românilor basarabeni. Dar cel mai mare vis al meu este ca toţi românii, indiferent de locul de baştină să aibă o singură societate-a românilor. Doar societăţile în străinătate, după cum observaţi se crează pe bază de etnii: societatea ruşilor, evreilor, alemanilor,francezilor etc. Noi, dacă cream asociaţii ale moldovenilor înseamnă, că renunţăm la identitatea noastră, ce este egal cu dezicerea copilului de mamă?!
E dur şi amar adevărul…dar este Adevăr! Credeţi-mă.
N-am vrut să obijduiesc pe nimeni. Vreau să arăt greşelile şi până la care siberie ne pot duce în viitorul apropiat. Ertaţi-mă,în dacă vi se pare că am greşit cu ceva dar, credeţi-mă, că vă iubesc pentru activităţile voastre culturale şi de binefacere. Concertul cu familia de artişti Ciobanu, organizat de voi a fost Super, (vorba lui Alexandru Ceban) şi că luaţi parte în comisiile electorale la fel., dar…vă rog să aruncăm minciuna comunistă din sufletele noastre – promovarea moldovenismului.
Dragii mei! Fi-ţi voi pionerii din străinătate în lupta împotriva moldovenismului primitiv. Ca mâine să primesc un mesaj de la „Moldova- Canada Linc – Societatea românilor basarabeni.”
Să luptăm pentru păstrarea şi promovarea valorile noastre sfinte naţionale. Să apropiem ziua sfântă a Unirii!
Să votăm Adevărul şi Democraţia – Partidul Liberal!

Iacob Cazacu-Istrati
Toronto