Azi am depus actele pentru Bursa de Merit. Nu ştiu la câte şanse reale am să o obţin, dar incercarea vină nu are, nu?
Bine, nu zic, prin câtă birocraţie trebuie să treci, câte ştampile trebuie să le cauţi, cât xerox trebuie să faci şi nu în ultimul rând, câţi nervi trebuie să pierzi pentru o simplă încercare. Dar, nu despre asta vreau să vorbesc.
Stând aşa, la uşa Centrului de Studii Universitare, mi-am adus aminte de cerinţele sau mai bine zis de regulamentul pe care trebuie să îl respecţi că să poţi aplica la acest program. Şi, aşa deodată m-a lovit un măr în cap. 
Se cere ca cei care depun actele să aibă nota medie pe ultimii ani de studiu numai mică de 9, dacă sunt la ştiinţele socio-umane şi nu mai puţin de 8,5 la cele reale. STOP! Dar de ce atâta discriminare? Nu înţeleg.
De ce mereu se crede că celor de la real, le vine mai greu în materie de studii? De ce?
Doar ei au nişte formule standart, care nu se vor modifica la sigur, nici în următorii 1000 de ani, după care se conduc în tot ceea ce fac…
De ce nu se pune accent şi pe creaţie. Dacă nu greşesc, nici Nobel pentru progrese în domeniul matematicii nu se acordă, dar se consideră ca ceva greu de atins. Oare de ce?
Oare de ce sunt atât de atraşi tinerii de cifre, de finanţe, de bănci, de contabilitate, de economie. Oare sunt atât de materialişti? Şi îi atrag banii… şi cifrele de pe bani?
Oare chiar nu înţeleg că zi de zi au de afacere cu doar 10 cifre, pe când cei pasionaţi de ştiinţele umane-tocmai cu 33 de litere???!!! Iată aici diversitate, iată aici nu e rutina. Aşa e?
Bine, prea mult m-am apucat de filozofie… Aşa sau altfel, oricum fiecare face ceea la ce se pricepe cel mai bine. Dacă nu ar fi cifrele, nu ar fi nici literele. Dar şi în aşa caz, ele ar fi fost inventate… şi de economişti, şi de jurnalişti
