Doare cînd vezi o femeie cu copilul de alăptat la răscruce cerşind. Doare că nu ştii dacă cerşeşte de voie ori de nevoie. Doare că nu ştii dacă e drogat copilul ca să doarmă sau l-a hrănit recent cu piept şi e liniştit. Dar oricum, scoţi un leu-doi, cît ai mărunt, şi-i dai femeii nespălate în speranţa că va hrăni copilul, nu va merge să le bea.

Doare cînd vezi o bătrînică, numărînd bănuţii în faţa casei la magazinul de la colţ (la supermarket nici nu se încumetă să meargă sărmana), oftează, şi se întoarce spre ieşire. O ajungi şi o întrebi ce-a vrut să cumpere. Şi cu durere în inimă, alergi şi cumperi o pîine – că doar atît a vrut...

De fiecare dată cînd îi văd bătrîni, neputincioşi, abia de-şi mişcă oasele prin oraş, mă doare, şi îmi amintesc de bunicii mei, care nu mai sînt. Care au fost iubiţi de copii şi îngrijiţi pînă la ultima clip. Acestora cine le va ţine lumînarea? Nu vor muri în apartamentele reci şi îi vor găsi vecinii la primăvară?

Doare cînd vezi o fată frumoasă, cu gentuţa la piept, de parcă s-ar apăra de cuivntele rele ale bărbatului ce-i strigă-n faţă că-i curvă ca şi măsa, şi că nu o mai vrea lîngă el din cauza că el munceşte, da ea azi nu i-a spălat cămaşa... şi duhoarea de la el de vodkă ieftină te duce direct în iadul unde probabil „munceşte” el atît de asiduu... iar fata stă cu ochi în lacrimi şi probabil se gîndeşte unde va dormi la noapte...

Doare cînd vezi o femeie cu vînătăi. De-ar fi cauzat de pasiune aş invidia. Dar după tristeţea şi disperarea din ochi se vede că e din pasiune pentru alcool, sau din complexe de inferioritate bărbăteşti. Şi doare să vezi femeile astea, frumoase, deştepte, gospodine, mame, surori, fiice ale cuiva, înjosite de un nimeni...

Doare cînd mă uit la femeile noastre frumoase, dar chinuite, care lucrează într-o cafetărie, la un magazin, la piaţă sau sînt controloare în troleibus – ele au privirea ditrusă, fără viaţă. Şi ai impresia că le-ar putea reînvia doar o ştampilă în paşaport, care să le permită plecarea în Italia, Spania sau Grecia, să facă bani, să-şi întreţină copii.

Mi-am amintit acum ce mai doare. Şi nu pur şi simplu deranjează, ci chiar doare – copii acelor femei, de mai sus, care au reuşit totuşi să plece undeva în străinătate. Mamele cărora stau în Italia, Spania sau Grecia, îngrijesc ziua de bătrîni, nopţile spală podele sau veselă prin restaurante, duminicile mai aleargă pe la vreun hotel să schimbe albiturile după turiştii nepăsători. Iar copii lor încalţă cele mai strălucitoare cizme care le-au găsit în buticuri, haine frumoase, tapează părul să fie cît mai voluminos (că e glam aşa, din cîte am înţeles eu acum), şi merg în localuri fiţoase, să dea din funduri, să bea Cuba Libre sau Pina Colada, din banii munciţi de părinţi.

Doare cînd vezi un pisoi sau un căţeluş, murdar, flămînd şi îngheţat, care stă lîngă urna de gunoi şi aşteaptă ca cineva să le arunce o bucată de pîine.

Doare nepăsarea. Indiferenţa doare.

Doare să vezi o persoană cu care ai trăit o treime din viaţă, cu care ai împărţit bunul şi răul,  cu care ai făcut năzbîtii, haz de necaz, sex, mîncare, curăţenie prin casă, hiking, studii, iar acum stă şi priveşte în altă parte. Îşi poartă ochii peste tot, dar nu spre tine. De parcă nu ai fi. De parcă nu ai fi fost. De parcă nici măcar nu exişti.

Doare înfrîngerea echipei în care te-ai îndrăgostit de la prima vedere. De parcă peste o jumătate de an începi să deschizi ochii şi să realizezi, că nu e chiar aşa cum ai vrut-o tu să fie, dar oricum o iubeşti... şi te dor înfrîngerile ei ca ale tale proprii...
Ce vă doare pe voi astăzi, înafară de propriul destin şi fund?