mama a trăit din copilărie încă în oraș. Altfel de viață decît cea cultă și elevată nu știa. Își imagina viața așa cum era ea descrisă prin romane de mari prozatori. Le citea și le recitea și credea cu adevărat.. că așa este și realitatea.Pînă într-o zi și-a urmat soarta și a schimbat tot ce avea pentru dragoste. Era încă tînără de tot pe atunci o copilă aș zice cînd au întemeiat o familie. Ea și-a urmat chemarea. Și cu toate că unele detalii nu -mi vor fi spuse probabil niciodată, eu știu că a mers împotriva tuturor pentru asta.
Deja de pe vremea, de cînd mă țin eu minte, se întîmpla frecvent să găsesc acasă *un dezastru*, cînd reveneam de la școală... casa putea fi cu tălpile n sus, numai pentru că îi venea doru să o redecoreze și s-o amenajeze așa că să fie comfortabil...altfel... Și obosită, nu se lasă pînă nu obținea ce și-a imaginat ea că tre să iasă.. și tot mutam ba la un perete, ba la altu obiecte din mobilier... acțiuni inutile pentru mine, pe atunci.. pentru că după mine, era bine oriunde le puneam!
Și se întîmpla des asta. Din toți ai casei probabil numai eu mă întrebam de ce o face. K doar îi bine cum este.
da... bine cum este.
Da mama, de fapt, de fiecare dată, cu noi speranțe, își redecora povestea în care visa să ne aducă. la o altfel de viață.
Și, cît de obosită, încerca iară și iară. Și numai în adîncimea ochilor ei, deslușesc urma de tristețe care zice k povești totuși nu există.
poate a venit vremea și pentru un dezastru în casa mea?
K după geamuri curate, răzbat raze de soare...
imagine
.
