Ia veșmânt de ghiață
Și sigurătatea
Mă lovește-n față.
Eu încerc să fug
Tu mă urmărești
Azi pustiul umple
Sufletu-mi de cieți.
Singur în tăcere,
Pașii mari îi faci
Pleci grabit, durere
și inima-ți desfaci.
Eu rămân în noapte
Cu sufletul rănit
Într-o pustietate
Ce n-are asfințit.
Cad picături de ploaie,
Tu te înalți la culmi
Stingi orice văpaie
În mine azi și-acum.
Brusc se face liniște
Nu mai aud nimic
și doar câteva șoapte:
-Oare a murit?
-Nu, sunt încă vie
Sufletu-mi bucăți
Fata cea zglobie
Între eternități.
