Robert Toru Kiyosaki (n. 8 aprilie 1947) este un investitor, om de afaceri și autor american de literatură motivațională. Kiyosaki este foarte cunoscut datorită seriei de cărți motivaționale Tată bogat, tată sărac. A scris 18 cărți care s-au vândut într-un total de 26 milioane de exemplare. Deși la început a publicat pe cont propriu, ulterior, Warner Books, o divizie a Hachette Book Group USA, a preluat publicarea cărților lui, în prezent acestea apărându-i sub editura Rich Dad. Trei dintre cărțile sale, Tată bogat, tată sărac, Cadranul banilorși Ghidul investitorului s-au aflat simultan în top 10 al celor mai bune cărți vândute, clasament întocmit de Wall Street Journal, USA Today și New York Times. Copil bogat, copil isteț a fost publicată în 2001, din dorința de a-i ajuta pe părinți să-și familiarizeze copiii cu noțiuni financiare.A creat de asemenea jocul didactic "Cashflow", editat atât în varianta clasică cât și software. Jocul cunoaște 3 versiuni și se adresează deopotrivă părinților și copiilor. A scos numeroase casete audio și discuri din seria "Rich dad".Kiyosaki s-a nǎscut în India și a crescut în Hawaii, fǎcând parte din a patra generație de japonezi- americani . Este fiul unui cunoscut cadru didactic - Ralph H. Kiyosaki (1919-1991). Dupǎ terminarea liceului Hilo High School, s-a înscris la Academia Americanǎ de Marinǎ Comercialǎ din New York, absolvind-o în anul 1969 cu gradul de ofițer. Ulterior, în timpul Rǎzboiului din Vietnam s-a înrolat în Corpul de Marinǎ ca și pilot pe elicopterele de luptǎ; a fost decorat cu Medalia de Aur. Kiyosaki pǎrǎsește Corpul de Marinǎ în 1974 și se angajeazǎ ca vânzǎtor de copiatoare pentru compania Xerox. In 1977, își înființeazǎ propria-i firma care produce în premierǎ pe piațǎ portofelele din nylon cu scai pentru surferi. La început compania a cunoscut un oarecare succes, dar ulterior a falimentat. La începutul anilor '80, Kiyosaki inițiazǎ un alt business - producerea de tricouri pentru trupele de Heavy metal. Intre 1996–1997 lanseazǎ Cashflow Technologies, Inc., companie care opereazǎ și deține marca Rich Dad.Este cǎsǎtorit cu Kim Kiyosaki; are o sorǎ, Emi Kiyosaki (este cǎlugǎrițǎ budhistǎ, adoptând numele monastic de Ven).Cărți publicate
- Robert Kiyosaki - Tată bogat, tată sărac. Educația financiară în familie
- Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter - Cadranul banilor. Ghidul unui tată bogat pentru libertate financiară
- Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter - Copil bogat, copil isteț. Startul financiar în viață
- Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter - Ghidul investitorului. Sfaturile tatălui bogat
- Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter - Tânăr și bogat. Cum să faci avere de tânăr, pentru totdeauna
- Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter - Profețiile tatălui bogat. De ce încă amenință cea mai mare prăbușire bursieră... și cum să te pregătești pentru a profita de ea!
- Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter - Ce m-a învățat tatăl meu bogat despre succesul financiar
- Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter - Cine mi-a luat banii? Cum câștigă cei care se mișcă rapid
- Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter - Afaceri interactive. Pentru oamenii cărora le place să-i ajute pe alții
- Robert Kiyosaki, Donald Trump - Why We Want You to Be Rich: Two Men - One Message
