În orașe mari nu poți să adormi. Prin geam, cum nu l-ai acoperi, răzbat lumini de felinare, proiectoare și standuri publicitare.Pe noptiera unui locuitor al acestui oraș poți găsi somnifere și mască pentru ochi în loc de o carte.
În oraș trăiesc mii de oameni. Singuri, serioși și mereu grăbiți.
În stradă nu-ți zîmbește nimeni. Nimănui nu-i pasă de ce tu ești unde ești și te duci unde te duci.
Căldură îți oferă doar ceaiul.
Orașu-i rece, grandios de mare și tu ești un alt nimeni în el.
Fericite sunt doar vitrinele. Ele se bucură mereu de atenție.
Prin aer plutesc grele arome de viață străină... necunoscută și enigmatică.. de la asta foarte ademenitoare.
Oamenii se tem să privească în ochi. Se tem de ce ar trăda ochii proprii și ce ar putea găsi în cei străini.
Orașu îți este mai aproape numai noaptea. Noaptea ascunde imperfectiunile și cuprinde totu în sclipiri de lumini colorate.
De somn ce-ți este nu ai forțe să vrei, să vorbești, să simți. Nu vrei să vină nopți și dimineți.
Nu ai forțe să adormi.
Patu-i prea mare. Ți-e frică să te pierzi în el.
Orașu îi prea mare. Și îți e aproape numai el și numai noaptea. Noaptea ascunde imperfecțiunile.
Și pe noptieră ai tot ce-ți trebuie pentru toate nopțile odată.
Nu ai puteri. Închizi ochii, numeri pînă dimineață. Și abia atunci adormi.
Noaptea-i prea luminoasă
.
