În rutiera întîrziată nu era decît un singur loc liber. Cînd eram deja aproape de acesta am descoperit că vecinii mei de scaun sunt doi copii drăguţi doar aparent..am aflat asta mai tîrziu, cam de clasa 4. Habar nu am de unde veneau şi unde mergeau ei la ora ceea, însă atunci cînd este vora de copii fără părinţi sau alţi maturi care să-i însoţească în trasnport public (sau oriunde n altă parte) parcă instinctiv mă încordez şi-s atentă la detalii.. să văd unde vor ieşi, dak ştiu ce au de făcut şi dak ştiu unde merg. Aşa a fost şi de data aceasta. Una din căşti a fost lăsată la o parte pentru supraveghere ascunsă. Copii vorbeau un slang de stradă pe care eu nu-l mai înţeleg şi nu cred k îl voi înţelege. Schimbau impresii şi idei într-un limbaj pe cît de copilăresc şi naiv, pe atît de murdar. Într-un moment încordarea mea a căpătat rost.. pentru k băeţii prezentau semne de misogini înrăiţi, gata parcă să sfîşie pe oricine pentru a afla nişte senzaţii noi. Inconştient m-am strîns toată şi am început să inspir mai adînc... de confuzie, ciudă, nedumerire şi tristeţe. Gîndurile mele au fost întrerupte de un sunet.. a răsunat o melodie din alea de doi bani pe care providerii de content mobil le vînd la greu naivilor consumatorilor. Pe unu din ei îl suna mama "di la Italia" am înţeles eu. Au skimbat sec vreo două vorbe. Copilu a informat-o k e bine şi merge acasă. A înkis şi discuţia aia murdară a continuat.. doar k de data aceasta despre italieni.. despre cît sunt de proşti, urîţi şi nu ştiu mai cum. Şi cît ei vorbeau n mintea mea deja era un război...
Cît o mamă undeva departe îşi croieşte viaţă, copii ei cresc ghidaţi de valori şi principii (if any) pe care le consideră corecte şi bune gloata ceea care mai mult decît să ajute şi să construiască pe lumea asta vor numai să distrugă. Iar cît timp femeia aceea îşi iroseşte tinereţea, sănătatea şi viaţa, copii ei cresc nişte străini, profund alteraţi din măduvă, traumaţi moral..şi prejudiciile acestei daune se vor resimţi încă generaţii nainte.
Şi aşa cum nu pasă nimănui decît în litere şi cuvinte, ne înkidem în patru pereţi reali sau imaginari, îi vopsim în culori.. ca să nu fie trist de tot şi ne irosim acolo zile şi nopţi din viaţă.
Ce altceva putem face, nu?!
imagine
