Minusurile şi plusurile unei lepşe.

M-a provocat Daniela Tone să scriu, din punctul meu de vedere, despre lepşele din blogosferă şi cred că este un subiect bun, pentru că are atât părţi negative, cât şi pozitive, iar împreună putem analiza căror lepşe e bine să le dăm curs şi pe care ar trebui să le ignorăm, pentru că sunt o pierdere de timp. Cu ocazia aceasta, sunt tare curioasă care a fost prima leapşă şi de unde a pornit totul?

Partea de “-” a lepşelor: -Consider că lepşele se dau aşa, pentru a băga pe cineva în seamă, pentru rating, pentru click-uri, pentru vizualizări. Unele din ele sunt însă banale, chiar enervante. Spre exemplu, leapşa cu 100 de întrebări, leapşa cu 100 de lucruri care îţi plac la tine, etc. Mi se pare plictisitor pentru tine, ca autor, să scrii, dar şi pentru cititor. Eu una n-am avut niciodată răbdare să fac leapşa respectivă, nici s-o citesc la alţii. So, don’t share it.

Dacă într-adevăr îţi doreşti să cunoşti bloggerul, o poţi face prin prisma a ceea ce scrie sau măcar să se facă 100 de întrebări interesante, nu 100 de întrebări plictisitoare şi stupide. În timpul pierdut pe astfel de lepşe ai putea scrie lucruri cu adevărat interesante.

Cel mai ipocrit mi se pare însă, când ţi se dă un premiu, iar pe imaginea respectivă este afişat link-ul blogului de unde a pornit totul. “Te premiez pentru cel mai drăguţ blog”, chiar dacă pe premiu este gravat numele meu. Ruşinicăăă! Sunt multe premii făcute aşa, după ureche, care n-au legătură cu ideea de a scrie, de exemplu: “Premiul pentru cel mai sexy blog”. Sincer vă spun, nu văd nimic sexy la o grefă, indiferent pe ce parte ai întoarce-o :lol:

Nu-mi mai plac lepşele cu reguli. Eu nu pot să scriu doar pentru că mi se cere şi poate subiectul abordat în regulile respective nu mă interesează. Dacă un blogger îşi doreşte să rămână anonim, de exemplu, nu îi poţi impune să îşi scrie numele şi să îşi afişeze poze, doar pentru că aşa e leapşa.

Lepşele nu atrag pe ceilalţi cititori care nu sunt implicaţi direct în ele: cititorii fără blog, cititorii care n-au primit leapşa, cititorii care au primit deja leapşa pe alte bloguri, cititorii care consideră lepşele ca fiind o lipsă de interes.

Partea de “+” a lepşelor: Din punctul meu de vedere, chiar şi partea de “+” ar putea fi îmbunătăţită, dacă privim leapşa ca pe o strigare la catalog. Cine e prezent îşi ia nişte puncte, cine e uitat în blogroll, i se scade nota la purtare, chiar dacă săracul are scutire medicală. Adică, dacă într-adevăr vrei să bagi un om în seamă şi să îi arăţi că îi apreciezi munca, fă un post cu trimitere la blogul lui sau la unul din articolele care te-au impresionat.

A face trimitere către un alt blog îi aduce respectivului anumite beneficii, dar pe de altă parte, nici tu nu eşti neglijat, având în vedere că ping-ul respectiv rămâne în pagina de trimitere iar asta îţi aduce înapoi vizite. Apropo de asta, când săruţi un obraz, există toate şansele să fii sărutat înapoi, poate cu mai multă patimă.

Sunt de acord cu lepşele care scot creativitatea din blogger. Decât să pun nişte imagini făcute în Paint cu “Cel mai tare blog”, mai bine pun nişte imagini cu adevărat tari.

Unul din plusurile unei lepşe constă în faptul că scrii ceva, când n-ai inspiraţie de ceva cu adevărat bun. Poate un alt plus constă în bucuria de a primi ceva, de a şti că cineva s-a gândit la tine, dar după cum ziceam mai sus, poţi face asta într-un mod cu adevărat interesant şi benefic, din punct de vedere blogosferic.

Cu siguranţă au mai rămas multe de spus, pentru că fiecare din noi priveşte leapşa din punct de vedere personal. Să zicem că asta e o leapşă bună: – Scrie pe blogul tău despre lucrurile negative sau pozitive din blogosferă ca împreună să devenim mai buni.