…o dimineata de toamna cu toate componentele ei caracteristice; rece, umed si soarele care sta la ganduri daca sa-si arate fata de sub nori sau ba.
Copacii plang cu frunze care zboara in cadere libera. Vintul, care nu l-a poftit nimeni, zburleste covorul din frunze, tulburand cu ele linistea lacului si oglinda-n care cerul trist isi numara norii cenusii…
Nu se mai aude vesel tril de pasarele – au plecat, doar vantul intr-un solo continuu picura tristeti pe strunele sufletului meu…
Pe acest fundal, amintirile ce-mi rasar in minte, nu fac decat, sa-mi amplifice nostalgia dupa vremurile trecute , sa accentueze nimicnicia existentei noastre… – un fir de praf inghitit de infinit, ce niciodata nu va straluci in lumina carei-va stele…
Gandul meu ratacit s-a oprit in loc, absorbit de-o gaura neagra pierduta-n univers…
Urgent trebuie sa merg la un solar! 
Am nevoie de soare!…
ah, daca-ar fi asa de simplu!..
