Circula pe Intenet un scurt si virulent pamflet scris la 29 septembrie 2010. Eu l-am primit acum cateva zile, prin mai multe e-mailuri, unul de la o distinsa doamna din Capitala, doctor in filozofie, cel de-al doilea de la o alta prietena de origine romana, care locuieste in Canada de peste trei decenii. Va recomand cu caldura sa-l cititi, accesand Google si tastand : “Andrei Plesu, Scrisoare deschisa “. Are si un motto incitant. Iata-l : “Candva printesa Ileana a spus “Romania este singurul loc unde succesul nu are succes.
Dar depinde de NOI TOTI sa schimbam aceasta stare de lucruri!”
Mai trebuie sa adaug ca verva, nervul, registrul tragico-comic in care e scris, face ca excelentul pamflet al ilustrului carturar sa fie citit pe nerasuflate? ” Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba.(…) Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie. La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica “milenara” a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de “din cind in cind”-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente neplacut. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national.”
Splendid, feeric, fiecare dintre noi ar mai putea adauga ceva la naravurile biciuite de Andrei Plesu. Ar fi de prisos, ca si cum pe tablourile lui Goya din ciclul :”Somnul ratiunii naste monstri”, cineva ar indrazni sa arunce cu pensula macar o singura pata de culoare ! Si totusi, simplu cetatean al necajitei noastre tarisoare, nu pot fi de acord cu concluzia acestei teribile Scrisori deschise.”Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place. Cum vedeti, sunt pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sunt apocaliptic.
Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intai ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari. Sint prea pesimist? Sa dea Dumnezeu!
De-abia astept sa fiu contrazis.”
Si iata ca indaznesc sa-l contazic. E drept, pana la 29 septembrie a acestui an, Andrei Plesu nu putea asista la scene ca acelea vazute pe ecranele televizoarelor in aceste zile! Demonstratii au mai fost in Bucuresti si prin tara, dar ele pareau simple schimonoseli, niste copii debile ale manifestatiilor de acest fel din Occident. Acum este altfel. Oamenilor le-a ajuns cutitul la os, numai disperarea putea face ca angajatii unui minister-cheie ca acela de Finante sa ocupe holul in are se afla si cabinetul ministrului si, vreme de mai bine de 24 de ore, sa nu-l paraseasca. Si astfel sa vedem o Institutie a Statului sub stare de asediu, multimea infierbantata de aici, incurajata in aceasta demonstratie spontana si de reactia de domino provocata in intreaga tara, cu portile aparate de jandarmi care incercau sa stavileasca miile de protestatari de dincolo de gardurile de fier instalate de fortele de ordine, cu lozinci anti-guvernamentale si anti-prezidentiale si unde scandarile:”Demisia!” erau cele mai blande” strigaturi”, riscand sa paralizeze Romania.
La demonstratiile spontane de protest ale functionarilor publici s-au alaturat si profesorii, si politistii din peninteciare, si corpul medical, si studentii. Nu voi incerca sa descriu in spatiul limitat al acestui blog ceea ce a putut vedea in direct intreaga tara, imagini preluate de marile canale TV de peste hotare. Dar nu pot renunta de a aminti scena in care un ministru, flancat de doi tineri si enegici leaderi sindicali, urcat pe un scaun, promitea sa satisfaca doleantele protestatarilor in mijlocul carora se afla. Nu-mi fac iluzii, aceasta brusca cedare a Puterii nu inseamna decat o amanare a zilei in care va trebui sa dea socoteala de proasta gestionare a crizei cauzata de birocratie, coruptie, nepricepere, incompetenta. Nu se putea atfel, in cateva zile este asteptata o vizita importanta a unei delegatii a FMI. Cum ar fi putut lua legatura cu un ministru de Finante intr-o institutie asediata?
Asadar, stimate domnule Plesu, se pare ca se schimba cate ceva in mentalitatea acestui popor mioritic. Poate e doar un foc de paie, ar fi posibil ca manipularile machivelicele, manevrele demagogice sa amortesca din nou inflacararea multimii, lasa-ma sa te las-ul sa redevina la putere. Sa nu ne pierdem speranta, domnule Plesu, sa nu devenim noi insine victime ale lehamitei, ale unei stari de spirit defetiste. De la mine , un octogenar aflat in stand by, ca sa zic asa, in asteptarea inevitabilului final ce va avea sa vina, ce se mai poate astepta? Dar de la intelectali ca domnia ta, aflati in floarea vietii, care sa infranga puterea yes-manilor din jurul unui Presedinte infumurat, fost marinar cu busola pierduta, asteptam eliberarea din starea de “sa mai vedem ce-o mai fi, mare e Dumnezeu !” Fiindca in aceleasi zile cand parea ca stalpii Puterii se clatina, in dulcele targ al Iasului, sute de mii de credinciosi se imbranceau sa ajunga, infruntand frigul, dupa ore lungi de asteptare, sa sarute racla in care se aflau moastele sfintei Parascheva, in speranta ca vor scapa de boli si necazuri. Bucurosi, nu-i asa, sa se infrupte si din sarmalutele gratuite, si de o cana de vin fiert.
In rest, sa auzim numai de bine!
Nicolae Holban
