suntem complexaţi.toţi. bănuiesc că toţi.
ne place să credem k asta se trage din educaţie, din mediu, din relaţii, din vrăji din hz ce alceva..
la fiecare pas greşit este de vină cineva care ne-a încurajat s-o facem.
la fiecare eşec de vină sunt toţi cei mai apropiaţi.. că n-au susţinut suficient: părinţii k (nu) ne-au educat prea cuminţi, profii k n-au predat bine tema, prietenii k n-au stat n cale, deci toţi numa nu eu/tu/oricine.
în orice frază căutăm subtexte şi fel de fel de interpretări bredovîe
şi suntem taare buni la asta. eu -da..
capitolu interpretări îi tema mea.
dacă-ţi permiţi să aberezi deskis - eşti un bolnav plin de sine... dak nu aberezi deloc eşti un complexat.
şi prima variantă şi a doua s adevărate. nu vreau şi nu văd de ce aş explica asta. Pentru că îi aşa.
nu am ai suficientă voinţă să priveşti viaţa n oki, să mă iau n mîini şi să faci ce şi cum simţi fără să faci pe placu lumii şi fără să-ţi măninci unghiile de emoţii
întotdeauna se găsesc explicaţii şi scuze. k na, m-am fript k nu mi-au suflat suficient n borş, da eu nu suflu k s nu fak riduri.. or k se strînge botoxu şi arată aiurea... cenzurat
nu va fi probabil niciodată suficient de multă selfconfidence şi suficient de puţine complexe ca să ştii să treci peste ce nu-i a tău şi să ai curaj să mergi mai departe.
p.s. deşi întotdeauna am fost lasată parkă să decid eu.. nu am avut vreodată impresia că îndeplinesc voinţa mea
sursa imagine
.
