Consilierul preşedintelui Republicii Moldova, Dan Dungaciu, spune că o eventuală întoarcere la putere a comuniştilor lui Voronin ar izola Basarabia în plan extern, iar „cortina de fier” ar reveni pe Prut.

Cetăţenii Republicii Moldova au ratat şansa de a-şi alege preşedintele prin vot direct deoarece nu s-au prezentat în număr destul de mare la urne, la începutul lui septembrie, pentru a valida referendumul constituţional. Deşi evenimentele petrecute în zona dintre Prut şi Nistru ar trebui să suscite ceva mai mult interes strategic la Bucureşti, ştirea invalidării referendumului a trecut aproape nebăgată în seamă. Prinşi în iureşul recesiunii economice şi al scandalurilor telenovelistice, politicienii români nu dau nici acum mare importanţă evoluţiilor de la Chişinău. Asta cu toate că, în mai puţin de două luni, basarabenii vor merge din nou la vot pentru a încerca să pună capăt definitiv regimului Voronin. Miza este obţinerea de către partidele proocidentale (PL, PLD, PD, AMN – Alianţa pentru Integrare Europeană) a unui număr suficient de mandate de parlamentari pentru a impune preşedintele republicii. Despre toate acestea şi multe altele am vorbit cu profesorul Dan Dungaciu, actualmente consilier pe problemele integrării europene al preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

„30% dintre moldoveni nu votează orice s-ar întâmpla”

Adevărul: Cât de mult s-a îndepărtat Republica Moldova de proiectul integrării europene după invalidarea referendumului constituţional din această lună?

Dan Dungaciu: Aici depinde din ce perspectivă privim lucrurile şi la ce distanţă ne plasăm faţă de fenomen. Eu sunt conştient de faptul că, de la Bucureşti sau de la Bruxelles, lucrurile se văd niţel altfel pentru că nu are nimeni timp să intre în detalii sau să disece tot evenimentul până la capăt. Doar dacă m-aş raporta la telefoanele pe care le-am primit de la Bucureşti sau de la Bruxelles ar rezulta limpede, cel puţin la nivelul bătăliei de imagine, că Republica Moldova a pierdut după referendum. E evident că imaginea Republicii Moldova a avut de suferit după eşecul referendumului, în sensul în care Alianţa n-a reuşit să-şi aducă la urne tot electoratul. Asta este perspectiva externă, dar, dacă privim din interior, lucrurile nu sunt atât de dramatice. Eu nu încerc acum să coafez acest eveniment, să transform accidentul în succes, însă eşecul referendumului nu a fost chiar un dezastru şi nici o foarte mare surpriză pentru toată lumea.

Optimismul organizatorilor s-a dovedit, totuşi, disproporţionat dacă analizăm rezultatul referendumului…

În Republica Moldova, prezenţa la vot nu a fost niciodată mai mare de 68 la sută. Adică există un procent de aproximativ 30% care nu votează orice s-ar întâmpla. Aceşti oameni nu ies la vot nici pentru Parlament, nici pentru preşedinte, nici pentru referendum. Ei trăiesc în altă lume. Din aceşti 70% care mai rămân scădem 30% care se presupune că ar fi fost votanţii comuniştilor. După cum se ştie, PCRM a boicotat acest referendum. Ce mai rămâne? 30-40%. Mai adăugaţi aici oamenii care sunt plecaţi peste hotare şi faptul că sondajele vorbeau de o prezenţă de 70% la vot.

Cum vă explicaţi rateurile date de către cei care au făcut sondajele de opinie? Au fost şi institute din România…

Aceste institute anunţau rezultate extrem de nerealiste şi induceau o stare de confort preelectoral, în sensul în care sugerau ideea că „eu nu trebui să votez pentru că votează vecinul pentru mine”. Eu cred că aceia care le-au făcut trebuiau să spună limpede lucrurile acestea. În plus, în cadrul sondajelor de opinie, cetăţenii Republicii Moldova se declară favorabili unei întrebări care ţine de dezirabilitate mult mai repede decât o fac cetăţenii români. Prin urmare, acolo trebuie să elimini cam 20% din răspunsuri pentru a-ţi da seama care este intenţia reală faţă de cea declarată. Deci cifrele acelea trebuiau cauţionate de cei care le prezentau sau le discutau…

Nu a ieşit nimeni din coaliţia aflată la putere pentru a spune aceste lucruri…

Eu aş spune că ar fi trebuit să iasă sociologii care au făcut sondajele sau le-au comentat. Adică să spună „Nu vă culcaţi pe o ureche, lucrurile sunt puţin mai complicate!” De aceea spun că Alianţa pentru Integrare Europeană ar fi trebuit, practic, să-şi scoată la vot tot electoratul pentru a se valida referendumul. Faptul că a reuşit să scoată 80% din propriul electorat este o performaţă. Să nu uităm că au ieşit aproximativ 800.000 de oameni pentru a vota un articol din Constituţie. Deci, dacă privim partea plină a paharului, lucrurile nu sunt atât de dramatice. Pe de altă parte, comuniştii nu pot fi siguri că îi vor scoate la vot la alegerile parlamentare pe aceia pe care i-au convins să nu iasă la vot la referendum.

Comuniştii lui Vladimir Voronin au ieşit mai întăriţi după invalidarea referendumului constituţional?

Ei aşa cred şi nu ştiu dacă această jubilaţie postreferendum este foarte bună pentru comunişti în perspectivă electorală. Repet: e mult mai uşor să convingi omul să stea acasă decât să iasă la vot. Dacă stă acasă, nu face nimic; dacă iese la vot, el face un gest. Aşa că PCRM va trebui să facă proba persuasiunii reale asupra electoratului şi eu cred că, fără greşeli majore din partea AIE, nu va avea de unde să crească mai mult de 30-35%. Asta înseamnă că, astăzi, pe calculele hârtiei, comuniştii nu au cum ajunge la guvernare dacă nu se întâmplă ceva spectaculos în următoarele două luni. Reversul medaliei la eşecul referendumului ar fi efectul mobilizator pe care îl va avea asupra electoratului Alianţei pentru Integrare Europeană.

Astăzi, pe calculele hârtiei, comuniştii nu au cum ajunge la guvernare dacă nu se întâmplă ceva spectaculos în următoarele două luni.

„Alianţa trebuie să înveţe că n-are victoria în buzunar”

 

Alianţa pentru Integrare Europeană pare să se fi şubrezit, mai ales în ultima vreme…

Aş vrea să cred că AIE a ieşit mai mobilizată din experienţa cu referendumul. Ideea că ne-am culcat pe o ureche şi că victoria ne aparţine, indiferent ce facem şi ce spunem, a început să fie pusă acum între paranteze. Sigur, a existat o dezamăgire postreferendum, dar dezamăgirea a fost direct proporţională cu investiţia făcută în referendum. Nu mă refer aici numai la investiţia financiară, ci şi la investiţia politică. Pentru că nu toate partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană s-au comportat la fel în raport cu referendumul. Unii se şi vedeau preşedinţi după referendum şi păreau să nu mai vadă pădurea din cauza copacilor… Cei care s-au mobilizat mai mult au fost, cu siguranţă, mai dezamăgiţi decât ceilalţi. Dar este un duş rece din care Alianţa trebuie să înveţe că victoria nu este în buzunarul ei. Pentru a obţine victoria la alegerile din noiembrie trebuie să muncească împreună. Cred că în acest moment fiecare lider al Alianţei trebuie să fie mai realist şi cu picioarele pe pământ. Din păcate, nu de fiecare dată liderii par să înţeleagă asta… Asistăm astăzi la o serie de gesturi politice care probează lipsă de maturitate sau orgolii private care nu mai pot fi ţinute în frâu. Şi asta e o greşeală şi sper că se va trece peste asemenea defecţiuni. Să nu uităm un lucru: dacă va pierde, AIE o va face pe mâna ei. Şi nici măcar Moscova nu va putea fi folosită ca scuză…

Continuarea în ziarul ADEVĂRUL (Apasă AICI)