dimineaţa picioarele aleargă fără noi în cîmp, adică fără cap,
iar mîinile-şi palpează creierii celuilalt de parc-ar fi coapse
nebunie? evident că ne iubim.
buzele-şi găsesc amorul ca-ntr-un reflex învăţat de ani,
dar de fiecare dată tot mai pasional, tot mai adînc şi mai tăios de dulce.
scobim în lemn rînduri din Stănescu
şi-apoi le atîrnăm de mînerul uşilor din blocuri.
ai văzut tu cum buricele ne crapă să ne putem contopi trupurile?
plămînii cîntă cu ficatul simfonia bucuriei de a se revedea,
iar venele-şi curg plăcerea dintr-un corp al meu într-un corp al lui.
senzaţii de furnici bete sub pori ne trec şi ne dezbrăcăm de oameni
să ne scriem versuri pe faţă
nebunul meu e chiar ideal,
ideal pentru mine. idealul meu.
exact
