Înainte nu eram aşa. Ţin minte, la liceu, spuneam rugăciunea de câteva ori pe zi - de dimineaţă citeam o carte albastră cu rugăciuni, iar seara înainte de somn aveam 3 rugăciuni speciale pe care deja le ştiam si mi le ziceam in gind. Şi parcă altfel mă simţeam sufleteşte, sau poate ţinea de mintea mea, de ceea ce-mi inspiram. Mă simt de parcă nu mai am aceeaşi credinţă pe care o aveam odată. Nu mă mai simt aşa credincioasă din acest simplu motiv. Sau poate mi se pare. Acum când ajung seara acasă şi mă bag în pat, sunt atât de sleită şi somnuroasă încât uit de toate rugile , îmi fac de trei ori cruce şi noapte bună.
Câteva minute în urmă îmi aşezasem hainele in dulap - dimineaţa nu mai reuşesc nimic, las pijamaua pe pat, umerasele pe scaun, fiecare haină pe unde o fi numai nu la locul ei. Seara fac curat ... azi, îmi strângeam hainele şi mă gândeam. De ce am renunţat la rugaciuni? De ce nu mă mai rog în fiecare seara pentru ca a doua zi să fie totul bine? De ce nu mă mai rog pentru sănătatea mea şi a celor care mi-s alături? ... De ce? Unde e credinţa care mi s-a inspirat de mic copil?
